Acum un an și o lună s-a desfășurat prima ediție a a Cupei IDEA la fotbal și azi avem prilejul să felicităm o nouă campioană, a patra la număr – ITN City. Detalii despre ediția cu numărul 4 le găsiți aici.

Cu acest prilej, am pregătit și niște totaluri pentru toate cele 4 ediții ale Cupei IDEA, unde participă reprezentanții ONG-urilor și a echipelor de amatori. În 4 ediții s-au disputat 70 de meciuri, în care au fost înregistrate doar 12 rezultate de egalitate. Au fost marcate în total 433 de goluri sau, în mediu, peste 6 goluri pe meci. Cea mai mare diferență de scor a fost de 11-0 între Amnesty International și Maestro. Un singur meci s-a încheiat cu 0-0.

În total, au participat 24 de echipe, la fiecare ediție participînd între 9 și 12 echipe. Patru echipe au reușit să cucerească primul loc (TorrentsMD, Amnesty International, ITN CIty și CMJI) și o echipă s-a calificat de trei ori în semifinale, clasîndu-se de două ori pe locul 2 – ProComunitate. Încă alte șapte echipe au reușit să se califice o dată în semifinale, astfel că fiecare a doua participantă la competiție a ajuns măcar o dată în faza eliminatorie.

AISEC, a participat la fel ca și Institutul IDEA, și MediaPoint la toate edițiile, dar nu a reușit nicio calificare în semifinală, chiar dacă după numărul de victorii este a treia clasată în topul general. La trei ediții ale competiției au participat CMJI, ProComunitate și HaiMoldova.

Echipa gazdă a competiției, Institutul IDEA, a reușit cea mai bună performanță în cea de-a doua ediție, cînd a reușit să se califice dintr-o grupă puternică, învingînd CMJI cu 3-2 și Hai Moldova cu 4-1, dar în faza playoff a pierdut de două ori clasîndu-se pe locul 4.

Doar patru echipe din cele 24 n-au reușit să acumuleze niciun punct, toate participînd doar o singură dată.

După numărul de puncte acumulate la toate edițiile, conduce CMJI, care în 15 meciuri a înregistrat 11 victorii, un egal și trei înfrîngeri, totalizînd 23 de puncte. Pe locul doi se situează ProComunitate cu 17 puncte, locul 3 îi revine echipei AIESEC cu 12 puncte, dar fără nicio calificare în faza play-off.

Îmi doresc ca următoarea ediție, a cincea la număr, să se desfășoare în luna iulie, să întrunească toate campioanele precedente și să fie dedicată Campionatului European la fotbal ce se va începe în curînd în Ucraina și Polonia. Astfel, cel mai probabil vom recurge la varianta de 16 echipe, cîte 4 în cele 4 grupe. Fiecare echipă va avea parte de un pseudonim pe parcursul competiției, ce va corespunde celor 16 echipe calificate la Campionatul Europei 2012. Conform pseudonimelor alese și se vor forma grupele, exact ca la EURO2012. Competiția va dura două zile, din cauza numărului mare de meciuri (32).

Invit reprezentanții ONG-urilor să scrie pe adresa institutulidea@yahoo.com pentru a obține mai multe informații, pentru a exprima intenția de a participa și de a veni cu propuneri privind organizarea competiției (data, locul ș.a.).

Mai menționez că toate cele 4 ediții au fost organizate cu implicarea directă și energică a două fete, Victoria Bounegru și Nadia Dimitriu, ceea ce a făcut ca turneul Cupa IDEA să fie unul mai specific

Iată și clasamentul general, neoficial:

Share on Facebook

Mă bucur, sincer, că în sfîrșit s-a început discuția despre gherete. Vin și eu cu o contribuție în acest sens, deoarece problema gheretelor se discută doar sub două aspecte:

• scoaterea lor ar face orașul mai frumos și plăcut.
• scoaterea lor ar trimite în șomaj mii de oameni.

Mai este și un alt aspect ce nu se discută:

• de ce gheretele există?

Răspunsul este același ca și pentru alte întrebări:

• de ce avem microbuze  de mîna a doua?
• de ce avem atîtea panouri publicitare?
• de ce avem „pristroici”?

Răspunsul ține atît de cultura oamenilor, cît și de neputința sau mai bine zis nedorința autorităților de a face ordine.

Din cauza că nu am avut un transport public bun, au apărut microbuzele.

Din cauza că oamenii se simțeau în propriile apartamente ca în cutii de chibrite au apărut ”pristroicile”.

Din cauza că oamenii îngheață de frig iarna și achită sume foarte mari pentru încălzire, au apărut termopanele și termoizolarea caselor („utiplenie”).

Din cauza că unii oameni n-au de lucru, iar alți oameni au intenționat să înceapă o afacere cu bani puțini, au apărut gheretele.

Din cauza că nu-i scump să amplasezi un panou publicitar, au apărut miile de panouri în tot orașul.

Din cauza că nu există suficiente parcări în curțile de la bloc, lumea parchează în glod și murdăresc tot orașul cu noroiul de acolo.

Din aceeași cauză, mulți își instalează, unde vor mușchii lor, cîte un garaj.

Din cauza că oamenii hrănesc animalele, ele se înmulțesc și dăinuie.

Și astea sunt doar cîteva din „bolile” de care suferă Chișinăul. Cel puțin, acum putem să ne bucurăm că nu mai miroase a ****t și că plopii sunt tăiați treptat, astfel că degrabă nici puful nu va fi o problemă. Apropo, în partea de sud a SUA este problema polenului de conifere, dar acest fenomen este tratat ca atare și nimeni nu dă vina pe autorități.

Se poate vedea lesne că moldovenii sunt cei mai adevărați „antreprenori”, și asta deoarece, în lipsa unor acțiuni din partea autorităților publice, ei singuri își poartă de grijă. Desigur, de toată situația creată este vinovată conducerea incompetentă și aici nu trebuie să ne limităm doar la Chirtoacă și AIE, dar să săpăm mai adînc spre anii 90, cînd acest dezastru a început.

Ce trebuie de făcut?

• în primul rînd, de recunoscut că toate cele enumerate mai sus sunt niște probleme grave pentru oraș.
• în al doilea rînd, nu există jumătăți de măsuri atunci cînd este vorba de soluționarea problemelor.
• în ultimul rînd,  numărul mare de gherete nu reprezintă o problemă în sine, mai degrabă o consecință a problemei, cu care și trebuie de luptat.

Care sunt adevăratele probleme și ce soluții trebuie implementate?

• autoritățile publice nu au suficientă putere pentru a sancționa ilegalitățile comise. Astfel, APL trebuie să aibă mai multe împuterniciri de a aplica sancțiuni și amenzi.
• oamenii au nevoie de un loc de muncă. Astfel, trebuie create spații comerciale în care oamenii să-și vîndă marfa legal și în condiții umane, atît pentru vînzători, cît și pentru cumpărători.
• se pune prea mult accent pe publicitatea stradală. Astfel, trebuie regîndite canalele de publicitate (de exclus la maxim publicitatea stradală).
• transportul public de pasageri încă nu satisface suficient cerințele consumatorilor. Astfel, trebuie fie de procurat  autobuze, troilebuze noi, fie de concesionat unele rute către agenții privați ce vor aduce unități de transport ce corespund anumitor criterii de calitate și de confort.
• locatarii au nevoie de mai mult spațiu locativ și/sau de un confort termic în apartament în perioada de iarna. Astfel, trebuie oferite posibilități locatarilor de a procura apartamente mai spațioase și de a-și îmbunătăți eficiența energetică, fără a fi afectat aspectul exterior.
• locuitorii Chișinăului nu au unde-și parca mașinile. Astfel, trebuie de amenajat mai multe locuri de parcare în fața blocurilor, cu taxare (totuși e spațiu public). Mașinile ce nu au un loc de parcare asigurat, ar trebui să achite o taxă locală, pentru că parchează temporar în spațiile publice.
• maidanezii se înmulțesc cu largul concurs al oamenilor. Astfel, trebuie interzis hrănitul maidanezilor și de limitat posibilitatea ca ei să se alimenteze din tomberoane.

Acum, dacă e să mă refer doar la gherete. Imaginați-vă că ele nu există. Eu pot să-mi imaginez, deoarece în Boston ele sunt foarte puține. Prima incomoditate: e foarte greu să cumperi țigări și băuturi, deoarece trebuie să mergi într-un bar/restaurant sau să cauți un magazin mai mare. A doua: e chiar o probemă să cumperi ziare, ele nu se vînd la tot colțul, vînzători ambulanți se mai întîlnesc prin stațiile de metro, dar nu în toate. Apropo, cele mai multe gherete anume în stațiile de metrou le-am văzut. În general, foarte multe „comodități” privind cumpărarea unor produse, care le au chișinăuienii, în Boston lipsesc. Dar, lumea s-a obișnuit cu asta și trăiește. Apropo, chiar în inima Bostonului, vineri și sîmbătă, vin vînzători ambulanți, își instalează gherete și vînd fructe, legume și pește proaspăt. Probabil că tot ei sunt producători sau angajați ai producătorilor. Prețul la produsele lor e mai mic decît în magazine și un număr foarte mare de oameni fac cumpărături acolo.

O să vă spun și o experiență de-a mea despre lipsa gheretelor în Chișinău. Prin anii ’90, mergeam la o rudă ce locuia în sectorul Ciocana, str. Milescu Spătaru. Cel mai apropiat magazin era la 20-25 min distanță de mers – Fidesco. Piața era și mai departe. Dacă aveai nevoie urgent de smântînă pentru colțunași, trebuia să pierzi circa o oră, timp în care colțunașii se răceau. Apoi a apărut un magazin mic, la o distanță de 5 min de casă. Nu avea chiar tot ce trebuie, dar de obicei găseai în el produsele de bază și mai rar trebuia să faci drumuri lungi pînă la Fidesco.

De ce am spus povestea de mai sus: nu în zădar gheretele au succes. Există cerere pentru ele. Ele nu duc lipsă de clienți, altfel s-ar fi închis.

Dar pentru rezolvarea situației cu gheretele, trebuie, în primul rînd, de închis orice gheretă din centrul Chișinăului și de pe străzile principale (excepție – piețile autorizate). În același timp, de permis funcționarea gheretelor actuale în interiorul cartierelor de locuit, fără a emite autorizații noi.

Share on Facebook

Așa-i că ai văzut mulți oameni în ultimul timp care cer de la stat apartamente gratis? Unii dintre ei sunt cetățeni doar de un an și ceva și nu-i clar dacă ei au plătit multe impozite și au avut suficiente contribuții și merite față de statul Republica Moldova pentru a cere așa ceva.

Împreună cu un grup de entuziaști, am inițiat o campanie pe Facebook: „Înscriere la apartamente în Republica Moldova”, unde te poți înscrie într-o listă virtuală (un fel de rînd la apartamente) și unde chiar poți să-ți alegi un număr de pe listă Aici e pagina proiectului social: http://www.facebook.com/events/263788090372799/263817553703186/?notif_t=plan_mall_activity

Pentru a te înscrie trebuie:

1. Să ai cont de Facebook

2. Să Participi la Eveniment (Attending)

3. Să scrii un comentariu de tipul „100. Nume Prenume” – unde în loc de 100 puneți numărul dorit în listă, iar în loc de Nume Prenume – numele și prenumele dvs.

Deja avem peste 30 de participanți activi în mai puțin de o oră! E fun și vom încerca să facem și un impact social prin această campanie. Participanții nu doar se înscriu, ei discută ce fel de apartamente ar dori și ce ar mai vrea să obțină gratis de la stat

Vă așteptăm, grupul nostru crește foarte repede!!!

Despre acest proiect au scris deja:

Tatiana Robu-Roșca http://tatianarosca.wordpress.com/2012/03/21/inscriere-la-apartamente-pentru-cetatenii-rm/

Liuba Ceban http://liubaceban.wordpress.com/2012/03/21/lectia-de-viata-si-solidaritatea-tarii-cu-onoje-vrea-apartamente-pidijeaba-4/

Alex Lebedev http://alexlebedev27.wordpress.com/2012/03/21/occupy-apartamentul-tau/

Vadim Zgherea http://lolo.md/sping/?p=246

Gabriel Călin, Indirect.md http://indirect.md/fb-ul-pus-pe-jar-peste-de-60-de-tineri-cer-apartamente-de-la-stat-lista-doritorilor-ramane-deschisa/?fb_comment_id=fbc_10150689000198840_21991835_10150689033753840

Share on Facebook

Despre FDS3 a mai scris și Paul Sanduleac.

Pentru mine prima Fabrică de Staruri reprezintă un model pentru orice show produs în Moldova. La a doua ediție nu m-am uitat, de aceea nici nu o voi comenta.

Deci așa: azi am urmărit Fabrica de Staruri 3 și chiar mă bucur că s-a început și văd foarte multe lucruri pozitive în ea. În primul rînd, toți telespectatorii din România și din Republica Moldova vor putea urmări, în direct, același show. În al doilea rînd, avem posibilitatea să distrugem mai multe stereotipuri create cu atîta „ardoare” privind locuitorii celor două maluri ale Prutului și  vom putea „construi mai multe poduri” între noi. În al treilea rînd, avem posibilitatea să urmărim ceva inedit: un show de trei luni, care este urmărit de milioane de oameni și care își are epicentrul chiar în Chișinău!

Scurt despre show: Andreea Raicu a fost superbă, Dan Negru a fost cool, actualul prezentator… hmm.. nu „strălucește”. Juriul a fost mai mult mort decît viu, avînd rolul de decor. Pretendenții din România au fost ceva mai buni, în mediu, decît cei din Republica Moldova. Sper ca acest fapt să-i motiveze pe „ai noștri” să se mobilizeze și să muncească mai mult. Concurenții nu prea s-au folosit de oportunitatea de a spune după ce au cîntat așa cuvinte simple ca: „vă mulțumesc foarte mult, sunteți un public extraordinar”. Evoluția Amnei a fost un exemplu negativ clar: să vii pentru a cînta playback la un concurs de muzică e foarte nașpa. Plus, prezentatorul nici nu i-a dat  posibilitate Amnei să dea cîteva sfaturi concurenților. Dar ce să zicem de Amna, dacă nici juriul nu prea s-a „obosit” în această privință.

Chiar dacă apar multe critici, eu cred că showul va fi din ce în ce mai bun, în special după ce vom vedea cum vor interacționa concurenții în Casă. Nu uitați: sunt foarte multe etnii reprezentate acolo. Dacă nu e vreo confuzie la mijloc, acolo sunt români basarabeni, moldoveni, transilvăneni, munteni, ruși basarabeni, rrromi, unguri.

Share on Facebook

UPDATE: Concursul s-a încheiat. După 900+ zile și după examinarea a zeci de candidaturi, cîștigătorul concursului a devenit dl Nicolae Timofti. Premiul principal – postul de Președinte al Republicii Moldova. Felicitări!

În data de 28 februarie 2012 am publicat situaţia privind alegerea Preşedintelui RM. Atunci am scris următoarele:

Povestea Gogoaşei: Sunt gogoaşă-gogoşică, din făină plămădită, în cuptor rumenită, pe masă servită… de la moşu am fugit, de la babă am fugit, de la urs am fugit, de la lup am fugit, acum, vulpe, stai bine c-o să fug şi de la TINE

Pînă la urmă am avut dreptate, aşa numita “gogoaşă” a “fugit” şi de la Dna Bacalu. Mîine se anunţă încă un nou “pretendent” la “înghiţirea” “gogoaşei” Din păcate, povestea se termină la vulpe şi ea nu oferă informaţii despre viaţa gogoaşei “după întîlnirea cu vulpea”. Astfel că nu pot să vă sugerez nimic altceva decît să staţi comod în fotolii şi pe scaunele din oficiu şi să priviţi LIVE showul la cele mai importante posturi TV, radio, pagini Web. Să ne auzim de bine pe 17 martie 2012

Share on Facebook

Urmăresc concursul Eurovision de vreo 10 ani și am decis să aleg 10 piese care m-au impresionat cel mai mult. Nu voi face un top cu clasamente, ci cîteva nominalizări.

a. Cel mai impresionant cîntec. Piesa asta a cîștigat în 2009. Atunci lucram la BIZTAR și a doua zi după concurs, am ascultat împreună cu colegii cel puțin de 20 de ori această piesă. Probabil e cel mai frumos cîntec de la Eurovision de cînd urmăresc concursul.

b.Piesa cu cea mai accentuată conotație politică. Verka de vreo 5 ani nu mai apare la posturile TV rusești și asta din cauza piesei „Lasha Tumbai”, care a devenit „Russia Goodbye”. Păcat că a luat locul 2, ar fi putut cîștiga.

c. Cea mai șocantă piesă. Acea ediție de Eurovision nu am urmărit-o, dat fiind că am fost la un meci (probabil Moldova-Ungaria 3-0, nu-s sigur), în schimb am urmărit rezumatul pieselor, votul și piesa finlandeză cîntată repetat. Nu mi s-a părut oribilă, chiar un timp îmi plăcea. Țin minte că au cîștigat categoric acel concurs.

d. Cea mai bună piesă, care nu e în engleză și nu a cîștigat concursul. Prin ironia sorții, în 2004 am susținut această piesă din partea Serbiei, dar a cîștigat cea a Ucrainei, iar în 2005 susțineam piesa Ucrainei și a cîștigat Serbia Lane moje e un fel de „mioara mea”, mi-a plăcut mult la acel timp.

e. Cel mai bun cîntec al Moldovei, ce a ajuns în finală. Desigur, e vorba de Bunica bate toba. În acest an, rușii au decis că bunica e secretul succesului și au decis să trimită nu una, ci șase! bunici la Eurovision, să vedem ce va urma.

f. Cea mai bună piesă cîntată în limba română. Aici mi-a fost mai greu să mă decid, deoarece puține piese au fost cîntate în română la Eurovision. Nici această piesă nu e 100% în română, nu înțeleg de ce-au băgat italiana în ea.

g. Cea mai bună piesă a României la Eurovision.  Nu am avut prea multe piese românești favorite pînă acum, din cele pe care le-am urmărit, pot să menționez piesa Nicolei de acum 10 ani.

h. Cea mai bună piesă din Republica Moldova ce nu a ajuns la Eurovision. Desigur că e el, doar el – Pavel!

i. Mențiune specială 1. Această piesă a fost mult timp sunetul de  alarmă și  ring-tone la telefon

j. Mențiune specială 2. Voi menționa această piesă pentru că e faină, catchy și a devenit un hit datorită saxofonistului Mai adaug că ei locuiesc doar la două blocuri de casa mea… chiar i nu înțeleg: cum de nu le-am cerut autograf pînă acum, i-am văzut așa de des…

Piesă bonus! Un exemplu că poți impresiona și lua un loc bun, chiar dacă piesa e în estoniană și nu în engleză:

Share on Facebook

Unii dintre cei care mă cunosc mai bine decît prin prisma aparițiilor mele publice (Facebook, Unimedia, Voxpopuli, TV), mai știu că am două hobby-uri la care țin mult: fotbalul și colecționarea monedelor. Cu fotbalul o duc mai prost ca niciodată: mai mult de jumătate de an în care n-am privit niciun meci de fotbal și nici n-am jucat vreunul. Cu monedele e ceva mai bine, dar devine monoton: cele americane chiar dacă sunt foarte diverse, totuși ele sunt toate din SUA și n-am posibilitatea să explorez ceea ce mă interesează cu adevărat.

Totuși, în SUA e bine că poți face unele lucruri mai ușor și uneori și mai ieftin decît în Republica Moldova. Cu doar 2 dolari am primit acasă 44 de timbre din SUA, anii 40-50. De asemenea, am primit un catalog foarte frumos organizat, care mi-a trezit o pasiune pe care nu o aveam pînă acum: filatelia. Frații mei mai mari au reușit să strîngă o colecție frumoasă de timbre, pare-mi-se că le numărasem odată și erau circa 1000, grupate după tematici și țări de origine. Albumul cu timbre era un obiect ce bucura ochii copilului din mine, dar niciodată nu m-am gîndit să le urmez exemplul fraților mei. Știu doar că am deteriorat cîteva timbre din prostie și am cumpărat cîteva timbre cu dinozauri cu o ocazie.

Subiectul timbrelor l-am discutat tangențial la Clubul iDEA!, unde Sorin ne-a povestit despre cel mai scump ziar din lume, care este o ediție „Zimbrulu și Vulturulu”, editată în Moldova, pe care erau lipite 8 timbre „Cap de bour”. Ele sunt primele timbre românești, apărute în 1858, la doar 18 ani după apariția primei timbre în lume – „Black penny” în Marea Britanie. Timbrele „Cap de bour” au fost retrase la scurt timp și sunt foarte scumpe în prezent, chiar mult mai scumpe decît același „Black penny”.

În general, timbrele se caracterizează printr-o diversitate foarte mare, tematici variate, țări emitente, starea lor, raritatatea, însemnătatea istorică, prin „povestea” sau „mesajul” ce le promovează etc.

În acest univers în care numărul timbrelor diferite poate ajunge și la un milion (idee n-am cîte ar fi ele) e important să știi exact ce dorești să colecționezi și să te pasioneze subiectul. Trebuie să ai și un scop, că de altfel riști să pierzi timpul și banii pe lucruri care nu-ți vor aduce satisfacție.

Am decis să colecționez ceea ce e,  din anumite considerente, mai simplu și mai plăcut: timbre românești și din Republica Moldova. Ele ne relatează despre istoria noastră, geografia, personalitățile marcante, evenimentele importante, influențele externe ș.a. Poți învăța istoria citind o carte de istorie sau avînd o colecție de timbre. Scopul inițial este de a aduna 3000 de timbre românești diferite. Dacă voi atinge acest scop, voi decide dacă să mai continuu sau să mă opresc.

Un mic apropo: am o admirație deosebită pentru cei care au interese și dezvoltă o adevărată pasiune pentru ele. Spre exemplu: Dorian e pasionat de FC Barcelona, a fost și la meciul Barcei cu Real, poartă foarte des tricoul blau-grana și oricînd poate să-ți demonstreze care echipă e cea mai puternică din lume. Oleg e fan Dinamo Kiev, a reușit să ia autograf de la Șevcenco în Milano, l-a văzut jucînd și în Milano, și în Tiraspol, și în Kiev. După meciul din Tiraspol, chiar îl compătimeam pe el, deoarece Șerif cîștigase 2-0. Sergiu e o persoană pe care nu o cunosc personal, dar i-am descoperit blogul său în care face clădiri chișinăuiene în format 3D. Am fost uimit să văd la el  în format 3D chiar și Casa Eparhială, distrusă în timpul războiului. La liceu, colegul meu Dumitru vorbea lucruri ciudate gen „Windows SUX/Mazdai”, „Linux” ș.a., iar acum e un programator de succes. Același Sorin e un izvor de inspirație pentru oricine care dorește să fie pasionat de carte. Un prieten foarte bun de-al meu se dedică în prezent pasiunii de fotografiat și filmat, deși a făcut ani buni economia. Tim face roboți-albine care urmăresc modul în care ele comunică albinele vii. Șirul poate continua…

În caz că printre cititori sunt și cei care pot să mă ajute cu atingerea scopului de a colecționa 3000 de timbre românești, vă rog să mă găsiți pe facebook (Facebook.com/bologan). Promit să încep prezentarea colecției odată ce voi avea cîteva sute de exemplare. De asemenea, după ce mă întorc, voi prezenta on-line și colecțiile mele de monede, unele din ele vor fi chiar de vînzare.

Dacă cineva s-ar întreba de ce Filatelia? Pentru că e relativ ieftin, divers și foarte distractiv! Chiar și Karpov se ocupă cu asta Deși nu înțeleg de ce a ales ca temă de interes Congo Belgian.

În loc de post scriptum, vă îndemn să vă delectați cu melodia ce a cîștigat pe merit concursul Eurovision, preselecția națională, în România. Eu sper că ea va aduce Eurovisionul la București.

Share on Facebook

Imagine a small world with only 140 persons that represent 70 different countries, from all continents and all the corners of the World. In this small World I had the chance to represent Moldova during March 1st-4th, in the Fulbright Enrichment Seminar in Baltimore, MD. MD is for Maryland in this case, although in others it could be for the Republic of Moldova or Medical Doctor.

It was amazing to see all these different people engaged in discussions about a variety of topics, staring usually from the question: „What is your name?”, followed by „What country you come from?”, followed by „What is you field of study?”,… „In what University you study?”, then „Where is it?”, then could follow any question related to one the answers given to these five introductory questions.

In my case it was rather easy to answer the first question, the only difficulties could appear when pronouncing the name „Mihai” (Me High), but after the second question very often no other followed, because just few where aware that such country even exist. Usually those from CIS knew about Moldova, considering it somehow „theirs” and usually their third question was „A ty govorish po russki?”, and in 70% of the cases it implied switching to Russian just after this question. Thomas from France knew more and I was surprised he knew not just that Moldova was part of URSS, so that we have a lot of subjects we could talk, concerning my country.

Being in US for more than six months, I’m not surprised when someone reacts to my answer “I’m from Moldova” with “Oh, yeah! I see..”, that literally mean that they hear it for the first time.

Somehow, this Moldovan background gives me a clear disadvantage when communicating with fellows from other countries, as Moldova doesn’t represent usually a point of interest and usually is something people just don’t know about. Even identifying myself as Romanian, who speak Romanian and that this language is close to Italian, Spanish, French and Portuguese don’t give me too big advantage, as even Romania is not well known. I was surprised that only few knew that Romanian is of Latin origin.

What is in this case, economically speaking,  my “competitive advantage” when communicating with others? The answer is the following:

• Martisor (Mertsishor) – I could engage in a lot of discussions at the Seminar just because I was wearing a Martisor and a small pin with Moldovan flag. I could spread this nice tradition by offering Martisor to anyone who was interested. It was good that I brought enough of them with me.
• Econometrics - although just few of the fellows at the seminar where economists, many others used econometric methods in their fields.

Beside these two “competitive advantages” I was just the same as the others (who also had their competitive advantages).

I was surprised that people really liked Martisor and found it very nice and interesting and I believe that this national Romanian (and Bulgarian) tradition should be preserved and promoted.

In the end, I can say that I felt very OK as “Moldova” in that “Small World”, as I could communicate freely with people from all around the world, from whom I could learn a lot and whom I admire. I think that that coming from Moldova should mean three things:

• Know who you are, know Moldova’s traditions, its economic, social and historical advantages and disadvantages.
• Learn from the others without imposing your point of view. When you are the poorest country in Europe, you might have a lot to learn from others that are doing much better.
• Be prepared that those whom you are talking to don’t even know about Moldova, and have enough patience and enthusiasm to talk about your country in short.

Share on Facebook

Povestea Gogoaşei: Sunt gogoaşă-gogoşică, din făină plămădită, în cuptor rumenită, pe masă servită… de la moşu am fugit, de la babă am fugit, de la urs am fugit, de la lup am fugit, acum, vulpe, stai bine c-o să fug şi de la TINE

(click aici pentru imaginea mărită)

—————————————————————–

Notă: pe pagina mea bologan.com scriu doar din plăcere și la teme care mi se par interesante. Toți doritorii de a comenta și de a critica constructiv, bazat pe argumente și fără atacuri la persoană sunt bineveniți și chiar încurajați. Nici unul din articolele de pe pagina mea nu le consider științifice. De asemenea, nu pretind că articolele mele reprezintă analize economice în profunzime – scrierea lor mi-ar lua foarte mult timp, iar numărul de cititori ar fi fost foarte scăzut. În caz că cineva are nevoie de o analiză economică făcută bine – îmi poate scrie pe mihai@bologan.com și putem discuta.

Share on Facebook

Am citit ieri un articol foarte interesant în Adevărul Moldova, despre noua piramidă financiară inițiată de mai mult decît cunoscutul Serghei Mavrodi. De ce mi-a captat atenția această nouă „inițiativă”, numită acum MMM-2011? În primul rînd, anul trecut am urmărit filmul rusesc „PiraMMMida”, care trebuie să recunosc e foarte reușit și care m-a făcut să înțeleg mai bine care a fost chestia cu MMM la începutul anilor ’90.

Din punct de vedere economic, mi-a plăcut un aspect prezentat în film, dar care nu știu dacă a avut loc în realitate: la o ședință a cabinetului de miniștri ruși a fost invitat Mamontov (numele lui Mavrodi în film) pentru a discuta situația creată. La acel moment, MMM deținea rezerve imense de ruble rusești și în cîteva luni risca să substituie rubla rusească cu așa numitele „mamontovki” – banii MMM. În film se prezintă atît interesele statului, a oligarhilor, dar și a mafioților – toți doreau să pună mîna pe ceea ce Mamontov a adunat pentru MMM.

Iată ce le-a propus Mamontov miniștrilor ruși: „Davaite ne budem caciati nefti i prodavati eio drughim stranam, davaite caciati dolarî” (Haideți să nu pompăm petrol pentru a-l vinde, dar să pompăm direct dolari în economia Rusiei). Soluția propusă de el era de-a dreptul șocantă, utopică și radicală, lăsându-i perplecși pe miniștri. El propunea ca Guvernul rus să accepte „mamontovki” ca moneda națională în loc de rublă și mai mult ca atît, ea urma să fie acoperită de ceea ce are Rusia din ambundență – pămîntul ei. Astfel, el explica că investitorii străini vor cumpăra masiv aceste „mamontovki” și vor aduce trilioane de dolari în economia Rusiei – care urma să devină o supra-putere mondială, respectiv „mamontovki” vor deveni o valută internațională mai puternică decît dolarul. Nu cunosc ceva asemănător în teoria economică, dar ca idee mi s-a părut mai mult decît interesantă. Desigur, în film, miniștrii nu l-au ascultat, iar peste cîteva zile l-au arestat.

Ceea ce m-a uimit cel mai mult în articolul din Adevărul Moldova, e că există publicitate în troleibuzele din Moldova la proiectul MMM-2011. Ieri am stat și am citit practic tot conținutul site-ului i-mmm.com, care de fapt este platforma electronică a acestei piramide. Am observat că Mavrodi pe față explică că totul este o piramidă financiară, că depunătorii pot în orice moment pierde banii, dădea sfaturi și menționa de foarte, foarte multe ori, că nimeni nu trebuie să participe în ea(piramida financiară). În același timp, numărul de membri, dacă e să-l credem pe Mavrodi, deja a ajuns la 15 milioane.

Principiul creșterilor spectaculoase a veniturilor e foarte primitiv: cîștigi pe seama celor care mai intră în „sistem”. Chiar și pe site e menționat că alte intrări/venituri decît cele ale deponenților nu mai există.

Vă prezint în continuare un calcul simplu: pe prima pagină e scris că dacă investeți 100 USD, vei cîștiga peste 40.000 USD timp de un an. Dat fiind că alte intrări decît depunerile individuale nu există, atunci șansa ca cineva să obțină acești 40.000 USD după un an este de… 0.25%, deoarece din 40000 USD acumulați, doar cineva îi va lua, iar alți 399 îi vor pierde.

Vă recomand să priviți filmul „PiraMMMida”, mi se pare unul foarte bun. De asemenea, nu uitați de ceea ce spune și Dan Negru la fiecare emisiune „Da sau Nu” – e un joc al lăcomiei și al intuiției! În cazul MMM e mai mult un joc al lăcomiei – o calitate a oamenilor care îi duce în final să-și piardă toți banii investiți.

Mi se pare interesant că Mavrodi se caracterizează pe site-ul său ca unul nu tocmai sănătos mintal, cu 12 operații la cap în copilărie. Totuși, oamenii se pare că continuă să investească. Cred că una din două situații îl poate caracteriza:

1. Într-adevăr, el nu e sănătos mintal, atunci pare paradoxal cum un nebun poate pune la cale așa scheme de escrocherie.

2. El e un geniu și se folosește de trăsăturile umane care îi fac vulnerabili: setea de bani, încrederea în sine, faptul că sunt creduli ș.a.

—————————————————————–

Notă: pe pagina mea bologan.com scriu doar din plăcere și la teme care mi se par interesante. Toți doritorii de a comenta și de a critica constructiv, bazat pe argumente și fără atacuri la persoană sunt bineveniți și chiar încurajați. Nici unul din articolele de pe pagina mea nu le consider științifice. De asemenea, nu pretind că articolele mele reprezintă analize economice în profunzime – scrierea lor mi-ar lua foarte mult timp, iar numărul de cititori ar fi fost foarte scăzut. În caz că cineva are nevoie de o analiză economică făcută bine – îmi poate scrie pe mihai@bologan.com și putem discuta.

Share on Facebook

Avem noi o persoană, aleasă de popor, direct, nu prin liste electorale sau prin înțelegeri politice de culise, care își face cinstit datoria, muncește zi de zi la Primăria Chișinăului, care a scos orașul din rahat, care a adus 100+ trolebuze noi ca locuitorii Chișinăului să meargă mai comod în transportul public, în timpul mandatului căruia au fost construite două Malluri, care a construit sute de locuri de joacă pentru copii, a înviat cu ajutorul parteneriatului public-privat bazinul Lokomotiv, care a încercat să fluidizeze traficul de maș ini cu săgeata verde intermitentă, care locuiește într-un apartament închiriat la Ciocana, care n-are vile și nici mașini BMW și Mercedes, care conduce o amărîtă de Opel Astra, o persoană ce și-a sacrificat viața personală pentru a „se mărita” cu Primăria. E Dorin Chirtoacă. Da, e Dorin, unicul dintre actualii politicieni, care poate afirma că peste 186.000 de oameni l-au votat direct și care a venit la emisiunea ÎnProfunzime cu Lorena Bogza pentru a răspunde la așa întrebări „stringente” ca : „dar cum l-ați cumpărat pe Donțov?”, „da ce are el din asta?”, „eu nu cred că nu i-ați plătit”, „e drept că i-ați dat 50.000 euro?”, „cît i-ați plătit tînărului ca să stea la închisoare în locul dvs.?” ș.a. Iată ce interesează cu adevărat publicul larg. Eu cred că Dorin și-a vîndut casa de la Colonița și l-a plătit pe Donțov și ca să nu trăiască în stradă, s-a mutat la chirie la Ciocana, doar că n-a spus la nimeni despre asta.

Apoi, Dorin a afirmat recent că nu-i place orașul. Iată, toți au sărit în capul lui. Dacă spunea că-i place ce aveau să facă? Sau mai bine e să taci așa cum făceau Zgardan și Iordan în timpul campaniilor electorale și spuneau despre ei că sunt „gospodari”?

Eu știu că mulți se uită la Chirtoacă și văd un SuperMan, alții un EvilMan, alții un Harry Potter – magicianul, dar puțin vor să recunoască niște lucruri foarte simple:

1. Chirtoacă nu a inventat și nu a promovat bîcismul în Chișinău (rîul Bîc trece prin oraș).

2. Nu Chirtoacă e de vină că fiecare își construiește „pristroică”, garaj și „larioc” unde vrea mușchii lui.

3. Nu Chirtoacă e de vină că oamenii își parchează mașinile în glod și fac mizerie în tot orașul apoi.

4. Nu e de vină  că unii încurcă străzile orașului cu lada de gunoi.

5. …. că vînzătorii preferă să vîndă laptele în stradă, în condiții insalubre, iar cumpărătorii să-l cumpere.

Nu voi da prea multe exemple că n-are sens.

Într-un oraș în care oamenii duc lipsă de cultură (!) elementară, unde bunul simț și cei șapte ani de acasă sunt noțiuni foarte relative și uneori necunoscute, unde locuitorii se uită la clădirile din secolul al IX-lea și văd cocioabe, unde șoferii de microbuz sunt gata să facă accident pentru 3 lei, eu nu cred că  Dorin Chirtoacă ar fi soluția. Poate Hitler sau Stalin -da. Oamenii devin mai disciplinați doar prin două metode: cînd iau exemplu de la elita politică (țările baltice ar fi un exemplu foarte bun), dar nu e cazul nostru sau cînd se instaurează o tiranie și oamenii sunt „educați” cu forța. Sigur, nu ține de compentența lui Chirtoacă să educe oamenii cu forța.

Ghinionul lui Dorin a fost că a devenit primar al Chișinăului. Straniu e că acesti oamenii care creează toată mizeria din oraș l-au votat și nu știu de ce ei vor ca Dorin personal să vină și să le curățe veceul din curtea lor.

În încheire, voi spune că mă mîndresc că Dorin este Primar General și îl compătimesc în același timp. Eu cred că dacă îl vom susține, în loc să-l criticăm în continuu, vom putea scăpa Chișinăul de bîcism.

Share on Facebook

Voi începe de la două informații postate recent:

1.

Această hartă, care corespunde realității într-o anumită măsură, relevă numărul  românilor ce locuiesc în jurul României, dar nu specifică cîți locuiesc în țara-mamă. Cifra de 3.4 milioane de români din Republica Moldova e complet aleatoare, deoarece nu corespunde nici numărului populației RM, nici a celui de români din RM. Poate 2.8 milioane ar fi fost corect. În rest: în Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria se estimează că ar locui 0.8 milioane de români. Să presupunem că e așa.

2. A altă informație vine de la Institutul Național de Statistică de la București, ce a publicat rezultatele preliminare ale Recensământului Populației și al Locuințelor. Astfel: sunt 19 milioane de locuitori în România, inclusiv: 18.4 milioane reprezintă populația stabilă și peste 0.6 milioane sunt persoane temporar absente. Pe lîngă aceste 19 milioane, mai sunt 0.9 milioane plecate pe o durată îndelungată. Cîți români sunt printre cei 18.4? Dacă cei plecați temporar au aceeași structură etnică, rămân 16.3 milioane de români ce se aflau în România în timpul Recensământului.

Deci matematica este următoarea: 16.3 milioane de români în România, 2.8 (cel mult) în Republica Moldova și 0.8 (cel mult) în țările vecine. În total  mai puțin de 20 milioane în România și în vecinătate.

Să ne aducem aminte că înainte de Revoluție, în România populația era de 24 de milioane, dintre care cca. 21 milioane români.

Imaginea de mai sus a fost prezentată de senatorul Viorel Badea. Nu știu care a fost scopul, dar realitatea e mult mai dură: în fiecare an zeci de mii de români părăsesc România. Cineva chiar comenta la acea imagine că în Spania ar locui cel puțin un milion de români, iar în Italia numărul lor se apropie de un milion. Pînă la urmă nu Ungaria, Ucraina și Bulgaria sunt țări cu comunități mari de români, ci mai degrabă SUA, Spania și Italia. În Canada și Germania se estimează că ar locui cîte cca. 200.000 de români.

De ce mi se pare hilară această situație? Deoarece mai mult se vorbește despre o unire a României cu Republica Moldova, chiar dacă preponderent neoficial, însă problema românilor care pleacă din țară nu se discută aproape deloc. În 20 de ani, România a pierdut circa 5 milioane de români, și chiar dacă toți românii din jur ar fi intrat în țară, pierderea n-ar putut fi compensată.

Concluzia mea: trebuie ca românii să trăiască foarte bine în România, atunci nimeni nu va mai pleca și atunci și noi vom dori și mai mult Unirea.

Share on Facebook

Mi-a luat ceva timp să analizez evenimentele întîmplate pe 11 ianuarie. După ce mult timp  nimeni nu rîvnea la fotoliul de Președinte, a fost cu adevărat o surpriză pentru mine să aflu despre două candidaturi serioase în aceeași zi.

Mi-a venit o idee și o voi explica mai jos.

De cînd Igor Dodon a devenit președintele Federației de Șah din Moldova, clasa politică a început să testeze pe oponenții lor politici diferite tactici ofensive și devensive, ca pînă la urmă să obțină cît mai mult(ă putere politică). Sunt sigur că foarte multe evenimente, aparent apolitice, mediatizate în ultimul timp, au fost foarte minuțios planificate și oferite mass-mediei doar la timpul oportun de către principalii actori politici.

Cînd Moldova se va trezi dimineața, pe 12 ianuarie, vom avea în continuare un candidat din partea PCRM – Leonid Talmaci și un candidat independent – Oazu Nantoi. Atrageți atenția! Independent! Nu din partea AIE. Reiese că avem candidați, dar alianța ce deține mai mult de jumătate de mandate nici nu a înaintat propria candidatură.

Ce are de făcut AIE acum? Eu sper că liderii ei au pregătit o tactică de apărare și au o candidatură mai bună decît dl. Nantoi. Dar dacă nu? În orice caz, imaginați-vă ce candidatură trebuie să propună acum AIE ca s-o depășească ca popularitate pe cea a lui Oazu Nantoi și ca reputație pe cea a lui Leonid Talmaci!

Vorbind în termeni șahistici, AIE se află sub dublu-șah: pe de o parte au primit un șah de la PCRM, pe de altă parte, din partea societății civile.

Spuneam anterior că nimic nu se întîmplă accidental în țărișoara asta mică, fapt care mă face să presupun că nu a fost deloc întîmplătoare sincronizarea înaintării a două candidaturi în aceeași zi, la diferență de cîteva ore.

Cineva foarte deștept, dar care nu se află în barca AIE, a făcut această „mutare”, dacă e să mă exprim iarăși în termeni șahistici.

Ce rămâne să facă AIE acum? Cel mai probabil, ei nu au o candidatură comună, care să fie suficient de credibilă și puternică. Dacă ar fi avut-o, ar fi propus-o anterior. Deci vor trebui să negocieze urgent o candidatură proprie – lucru care cere foarte multă conlucrare, dăruire și spirit de sacrificiu. Deci, AIE va avea nevoie din nou de timp. Un „colac salvator” pentru ei ar putea fi decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor din 16 decembrie 2011, astfel AIE va avea din nou timp să se reculeagă și să-și revadă strategia.

De ce am folosit sintagma „Calul Troian” în titlu? Consider că înaintarea lui Oazu Nantoi la funcția de președinte i-a surprins pe cei din AIE și deși cei din urmă considerau că mai au timp să-și stabilească strategia pentru alegerea președintelui din ianuarie 2012, acum s-au pomenit într-o situație jenantă.

Iată de ce:

Dacă…

a) AIE va susține candidatura lui  Oazu Nantoi și el va fi ales președinte, atunci semnificația titlului se va adeveri 100%. Eu cred că e puțin probabil ca acest lucru să se întîmple.

b) AIE nu va susține candidatura lui Oazu Nantoi, dar va propune pe altcineva. În acest caz AIE trebuie să nominalizeze o persoană mai notorie, ceea ce iarăși e puțin probabil.

c) AIE nu va susține candidatura lui Oazu Nantoi și nici nu va propune un alt candidat apolitic. Deși pare utopic, acest scenariu mi se pare mai probabil decît a) și b), doar că în acest caz AIE va pierde din imagine, pentru că a avut șansa să susțină o candidatură apolitică.

d) Unul din partidele AIE îl va susține pe Leonid Talmaci, care va fi ales președinte. Acest scenariu mi se pare cel mai probabil. Partidul care-l va susține pe dl Talmaci nu va pierde din imagine, poate chiar din contra, va avea de cîștigat, dat fiind că a rezolvat criza politică în care ne aflăm de 2+ ani.

e) AIE îl va susține pe Oazu Nantoi, va vota pentru el, dar el nu va întruni 61 de voturi. În acest caz, AIE nu va pierde din imagine, dar se va simți constrînsă, acceptînd o candidatură din exterior. Provocarea alegerilor parlamentare va fi pusă atît pe umerii PCRM, cît și PSRM.

Desigur, mai pot apărea alte scenarii pentru că, eh! țara noastră e plină de surprize. Oricum, nu-l văd pe Oazu Nantoi președinte și asta nu depinde de noi, oamenii simpli, poate chiar nici de unii politicieni. Surprinzător, Leonid Talmaci pare să aibă șanse mai mari să devină președinte!

Concluzia acestui articol este că, în ziua de 11 ianuarie, AIE a suferit o lovitură dublă și faptul că nu a reacționat prompt propunînd un alt candidat, i-a pus pe picior greșit. Cel mai bine e dacă ei propuneau candidatul său chiar mai devreme. Acum AIE trebuie să aleagă între a-l susține pe Oazu Nantoi sau a propune pe altcineva, deci și-au pierdut status-quo-ul. Să vedem ce va urma…

PS. Știu că după ce ai citit acest articol, te-ai întrebat de ce nu am pomenit de Vlad Filat în calitate de candidat al AIE.

Share on Facebook

Nu știu dacă a fost o perioadă mai lungă în istoria SUA ca ea să nu aibă un președinte. Chiar și tărăgănarea numărării voturilor în cazul duelului dintre George W Bush și Al Gore pare foarte mică comparativ cu ceea ce se întîmplă la noi. La ei, dacă moare un președinte, vicepreședintele îi ocupă imediat postul și Constituția SUA prevede foarte clar ce trebuie de făcut în cazul în care actualul președinte nu-și mai poate exercita mandatul.

În SUA, președintele este ales de popor. Alegerile au loc în aceeași perioadă a anului, investirea în noua funcție – la fel. Totul este clar. Nimeni nu inventează data alegerilor, ca cuiva să-i fie mai convenabil. Nimeni nu decide cînd intră în funcție noul președinte (mi s-a părut interesant cum în transnistria, Șevciuk a decis univoc cînd el trebuie să intre în funcție). Sistemul electoral, deși complex, oferă de fiecare dată un președinte, ales de popor și pentru popor. Acum pot spune că președinte în 2012 va deveni cineva dintre: Obama, Romney, Gingrich, Santorum, Paul și încă trei candidați, deși duelul se duce între primii patru. Nu va apărea nicio altă surpriză, gen Oazu Nantoi sau Leonid Talmaci.

Cum se întîmplă la noi? Nu avem un ciclu electoral clar. Pentru mine nu e clar în cazul cînd va fi ales un președinte, cît timp va fi mandatul său: 4 ani sau cît a mai rămas pînă la următoarele alegeri parlamentare. Sunt sigur că mulți politicieni de asemenea nu cunosc acest lucru. Președintele trebuie ales de Parlament, dar nu există o prevedere a Constituției ce nu ar da șanse Parlamentului să nu aleagă Președintele. Nu înțeleg de ce e necesar ca președintele să fie votat de 61 de deputați, asta în condițiile în care e puțin probabil ca un partid sau o alianță de partide să dețină atîtea mandate, atît acum, cît și pe viitor.

Astăzi m-am trezit cu două vești bune: avem candidați, chiar doi și am aflat că există cineva în țara asta care dorește să devină Președinte. Deci rușii nu vor mai face glume pe seama noastră. Precizez că eu mă trezesc cînd în Moldova e deja amiază și majoritatea evenimentelor deja s-au consumat

Între Talmaci și Nantoi, l-aș alege pe cel din urmă, dar… dacă ar depinde de mine, sau de cei care scriu de zori articole și comentarii pe rețelele sociale, sau de societatea civilă, sau de cetățenii simpli… Electoratul moldovean a fost lipsit de orice influență asupra acestui proces. Chiar și opinia publică nu poate face ca un ministru să-și prezinte demisia sau un minister să explice cîți bani au cheltuit la petrecerea din Cocos Prive, din ce surse și dacă e din surse străine, cu ce ocazie și ce va oferi în schimb?

Trăim în Moldova: oameni frumoși, țară frumoasă, mulți cumătri…

Share on Facebook

Astazi, proiectul Academia Ideilor 2, implementat de Institutul IDEA, a organizat primul său eveniment public, în care membrii și-ai prezentat cele mai reușite idei generate în ultimele două luni.

Mă voi referi la prezentarea lui Valeriu Istrati, cunoscut și ca membru activ Hai Moldova, care a făcut o analiză ingenioasă privind fenomenul nunților și cum el ar influența inflația. Prezentarea o puteți vedea integral aici.

Cîteva date prezentate de Valeriu: circa 132 milioane euro ar costa toate nunțile organizate în Moldova timp de un an, cam 189 milioane euro ar fi banii „făcuți” de miri, inclusiv 57 milioane „curat”. Cheltuielile pentru nunți ar proveni din importuri și ar susține atît importurile în țară de diferite produse, cît și economia tenebră, prin plățile neoficiale efectuate.

Prezentarea a fost făcută, într-adevăr, foarte bine și vă invit s-o priviți. E adevărat, industria nunților e enormă, comparabilă cu bugetul municipiul Chișinău. Desigur, tinerii mai degrabă cheltuie 10-20 mii de euro pe o nuntă decît să facă niște studii peste hotare. Fraza lui Valeriu : „cheltuielile făcute pentru nuntă reprezintă niște investiții nereușite, dat fiind că 40% din nunți se încheie cu divorț” probabil a reprezentat punctul culminant al prezentării

În continuare, voi încerca să abordez altfel subiectul, și anume: voi începe de la premiza că nunțile și inflația sunt fenomene independente. Moldova importă foarte multe produse și nu doar pentru nunți, care  de fapt sunt niște evenimente izolate, în comparație cu rutina moldovenilor. Ceea ce se importă pentru nunți e chiar nesemnificativ față de importurile totale: Produse alimentare? Da, dar în fiecare zi zeci de mii de moldoveni mănîncă roșii din Siria sau Turcia și măsline din regiunea mediteraniană. Poate tehnică foto/video? Da, doar că cheltuielile pentru aparat se răscumpără doar după cîteva nunți Mașinile de lux – ele se răscumpără mai greu, dar sunt folosite nu doar la nunți. Șirul poate continua.

Ceea ce cu adevărat costă foarte mult la o nuntă sunt… Serviciile! Da, servicii autohtone, neimportante! Cum n-ar părea de banal, dar nunțile reprezintă un adevărat motor de atragere a banilor în economia moldovenească! O bună parte din cheltuieli, de obicei, cele mai multe țin de arenda localului, inclusiv mîncare. Dintre aceste cheltuieli, costul produselor ar fi vreo 20% din total sau mai puțin. În rest – se achită TVA, pentru că deobicei se încheie contracte de arendă. De asemenea, se plătesc salarii pentru angajați, deci și impozite și contribuții la fondul social și de pensii. Bine, poate nu toate localurile fac contracte, dar acest lucru deja reprezintă un risc pe care directorii și-l asumă.

Închirierea unei rochii de mireasă? Se achită TVA, se oferă bon de casă. La fel ca și închirierea limuzinelor. Unii miri au mașine suficient de luxoase pentru a nu închiria o limuzină.

Procurarea inelelor – cu greu pot să cred că mulți miri își caută inele la mîna a doua sau procură din locuri dubioase. Fiind de aur, o bună parte din costul lor ajunge direct în buget sub formă de taxe.

Servicii foto/video – aici, într-adevăr, cazurile de achitări neoficiale sunt mult mai frecvente. Dar, ponderea cheltuielilor pentru aceste servicii este destul de mică în bugetul total al nunții.

Muzicanții – costă și serviciile lor, deși în acest caz nu cred că se achită ceva impozite. Cel puțin n-am auzit de așa cazuri.

Pînă la urmă, avem următoarele:

- Nunțile susțin economia tenebră? Da, dar ponderea plăților făcute neoficial nu este foarte mare față de total.

- Nunțile susțin importul? Nu. Nu există o dovadă că nunțile ar favoriza mai mult importurile decît alte fenomene din Moldova.

- Cine beneficiază de pe urma nunților? Sentimental – mirii și rudele lor. Material – proprietarii businesurilor moldovenești ce oferă servicii pentru nuntă.

- Unde ajung banii din nunți? Nu ajung peste hotare, ci în economia moldovenească, inclusiv o bună parte ajung în bugetul de stat prin intermediul mai multor instrumente.

- Există o alternativă în cheltuirea banilor pentru nunți? Nu, nunta e ceva sentimental, ceva ce ține de tradiție. Fiecare decide ce fel de nuntă și cît de scumpă poate fi ea.

- Merită să lucrezi ani la rînd peste hotare ca să-ți poți permite o nuntă? Categoric, nu. Mai bine împrumuți de la bancă pe 2-3 luni și după întorci toții banii și dobînda. Alternativ – poți împrumuta de rude.

- Cum trebuie de investit banii de la nuntă? Fiecare cuplu decide pentru sine. Unii oamenii au calități de antreprenor și își pot deschide o afacere, altora le place „euro-reparația” și își cheltuie toți banii pe asta. Altora le place să călătorească, alții păstrează banii în bănci. Cîți miri, atîtea preferințe

- Nunțile ajută la dezvoltarea economiei Moldovei? Da! Ramuri întregi de business supravețuiesc datorită unui număr mare de nunți, ramuri în care activează zeci de mii de persoane.

PS. Acest articol reprezintă punctul meu de vedere asupra unui subiect discutat în cadrul proiectului Academia Ideilor 2.

Mihai Bologan

Share on Facebook

Today I received a link on Facebook from Nicu about some strange statistical diagrams that would somehow explain how United Russia won the Russian Elections. You can read the entire article here: http://antonnikolenko.blogspot.com/2011/12/russian-legislative-elections-2011.html

I’ll explain in a few sentences what is this article about:

Fact 1: During elections, an abnormally big number of polling stations had a very high participation rate among voters.

Fact 2: In the polling stations with higher participation rate, the United Russia Party received almost all votes.

Fact 3: For other elections (Poland, Sweden, Mexico and Bulgaria given in the article as examples), the distribution of the participation rates is a Normal, i.e. a small number of polling stations with high/low participation, and a very large number of polling stations with the participation rate close to the national average.

Here is the distribution of the participation rate, by electoral constituencies, during the last legislative elections in Moldova (2010). It is not a really Normal distribution, having a bigger kurtosis (for those who know).

Share on Facebook

Two days ago, Suma, our neighbor, knocked on the door late in the evening to tell us about  an amazing deal on dealnews.com. She knew about our planned trip to New York and showed us a deal allowing to travel for free between January 4th and March 1st with the Megabus company. In fact, we already bought tickets for the bus at the same company, but for an earlier period. So, the offer was useless for us, as we didn’t plan to go anywhere in this period. However, I tried to make some reservations and it was true: we could go to Washington, three persons, come back and pay only 50 cents for the reservation. The same for Philadelphia and other nearby cities. The promotion was valid for the first 200.000 reservations (perhaps - number of seats).

My wife asked me a logical question: How do they make money if the give the tickets for free? At that late hour, my PhD in Economics didn’t help me to find a reasonable answer, so I just said that “may be there is a way.. I don’t know”.

On the next day, I took some minutes to look on www.megabus.com. Usually, you can find very cheap tickets there. But it wasn’t the case. I noticed abnormal high prices for the reservations for the February month. If just some days ago you could reserve tickets for 1, 3 or 5 USD, now even for short-range trips you would pay at least 15 USD. Then, I realized the trick that allows the company to earn money

You may imagine a two-stores bus that should have 60-80 seats. The first tickets sold for the trip with this bus worth 1$, the next ones – 3$, then 5$, then 10$, then 15$, and so on. I don’t know the exact algorithm and what is the highest possible price, but this is how it works: as more seats has been reserved, as higher the price for the next reservation. Also, you add 50 cents for every reservation.

So, what was the deal? Megabus sold “for free” 200.000 tickets. Suppose, an average reservation was for 4 seats, than the company gained 25.000$ only from the “free tickets”, as reservation fees.

And where this 200.000 tickets came from? From the cheapest seats, of course. And it doesn’t matter if the people that reserved the tickets will actually use them. Now, we don’t have cheap tickets for the Jan 4th – Mar 1st period, as they were sold “for free”. But there are people that will travel with Megabus in this period because they need to travel and they haven’t got the chance to buy cheap tickets. So, they will buy more expensive ones.

In the end, Megabus, by selling less, but more expensive tickets, will cover the following costs:

• the price of cheap tickets the travelers would buy, if no promotion was
• the price of cheap tickets the travelers-for-free didn’t pay

And of course, more money will come to Megabus. This is the arithmetics. Have fun, travel with Megabus, as its cheap, usually.

Mihai Bologan

PhD in Economics

Researcher at International Business School

Brandeis University

Share on Facebook

Source: www.curaj.tv

Recently, the Russians made fun of Moldova, stating that „no one wants to be the President of Moldova”, giving a new dimension to the 2+ years crisis in trying to get someone to be an official President in my country. We could compare this situation only to Belgium, a country with no prime-minister for even a longer period. In the end, Belgium could settle its issue by having a gay heading the Government, but what about Moldova?

In fact, Russians are right: NO ONE wants to be the President of Moldova. Even some notorious persons, that are not members of a political party said they are not interested in this position. Some Moldovans would like people as Ion Sturza, former prime minister, Igor Munteanu – Moldovan Ambassador to the US or Igor Boțan – political analyst to be the president. However, no political party, nor these persons have declared seriously it could happen.

And what about the solution? There is no self-declared gay among top politicians in Moldova to end the crisis in a manner Belgium did. May be to look forward for a Obama-style solution? For its long democratic history, Barack Obama is the only Black President of the US. Moldova doesn’t have to many “African Moldovans” to choose among them.

However, one of them, who recently obtained the desired Moldovan citizenship, expressed his wish to become the President of Moldova. While the top Moldovan politicians are declaring that, actually, they aren’t insisting in becoming a President, and could vote other persons, seeding confusion among the ordinary people, John Onoje drew the attention to his person today when he declared he will start the “political dialog” with the parliamentary parties to collect the 15 signatures needed for him to become an official candidate.

Unfortunately, the Moldovan top politicians are too concern of their own “Circus” to accept another “Circus” from outside. The drama will go on, as it doesn’t depend on the Moldovan people, but on about 6-7 Moldovan politicians that cannot elect a President, and of course they will not even consider such a candidate as John Onoje.

What scares the Moldovan politicians is not that he is Black but that his only solution to all problems Moldova faces is reuniting with Romania.

—————————————–

Mihai Bologan

PhD in Economics,

Researcher at International Business School

Brandeis University

Share on Facebook

Părinții mei își amintesc deseori despre un lucru mai deosebit ce-l știam pe la un an și jumătate: pe harta politică a lumii din camera mea eu puteam deosebi cîteva zeci de țări. Știam care e Mali și care Somali, știam unde e Argentina (Argenti L) și Australia… Tatăl meu încerca să mă ducă în eroare, arătîndu-mi că Somali e în Vest, iar Mali e în Est, dar fără succes. Desigur, nu-mi amintesc de aceste momente, eram prea mic, îmi aduc aminte totuși de acea hartă mare de pe perete…

După ce s-a născut Mircea, mă gîndeam să încerc acest experiment: să cumpăr o hartă politică mare și s-o pun pe peretele din camera lui. Pînă la urmă n-am făcut-o. N-am considerat-o practică. În schimb, ceea ce putea să facă Mircea la un an și jumătate m-a surprins plăcut: doar la o lună-două de cînd îmi luasem un iPad, Mircea putea fără probleme să-l utilizeze. A ajuns chiar și să descarce aplicații, știe cum să le deschidă și să le închidă, cum să se joace, cum să părăsească aplicațiile ce nu-i plac, cum să privească desene animate, cum să răsfoiască fotografiile etc.

Eu la un an și jumătate nu eram așa de capabil… Iar iPad-ul, de facto a devenit al lui, pentru mine e un lux dacă reușesc să stau în posesia lui mai mult de jumătate de oră

Cît despre cunoștințele în geografie ale lui Mircea: el știe că vine din Moldova (Mo’dova) și o recunoaște după stemă, bani și steag. Și el știe că se află în Statele Unite (Ta Nuti), iar cînd mergem la o plimbare de week-end, el știe că mergem în Boston (Botom). Pe perete avem harta statelor din SUA cu capitalele și el știe exact unde se află Bostonul cunoaște și steluța ce corespunde Provindence-ului, unde am fost în octombrie

Steve Jobs spunea: pentru a arăta că un computer e bun, nu trebuie de efectuat teste super-sofisticate, trebuie doar de-l dat unui copil. Dacă el va putea utiliza acel computer, atunci înseamnă că el este bun.

Share on Facebook

Am încercat să-mi amintesc măcar o persoană cu care am comunicat de cînd am venit în SUA,  să nu-mi fi spus la direct, prin aluzie sau prin exemplu propriu că eu TREBUIE să rămîn în SUA. Dacă de la început părea un pic exotic, dat fiind că nu-s obișnuit cu vizitele în străinătate, acum deja pare enervant. Deși încerc să explic atît moldovenilor, cît și nemoldovenilor că am o bursă de cercetare, toți mă întreabă: da ți-ai găsit de lucru? nu?! atunci trebuie numaidecît să-ți cauți! ți-ai cumpărat mașină? Nu?! încă n-ai dat la permis?! Tu mergi cu transportul public?

Da.. și multe alte întrebări care mă fac să mă simt extraterestru. NU, n-am cum rămîne aici, guvernul SUA nu-mi va permite timp de aproape 4 ani să intru în SUA după încheierea bursei. Plus sunt o serie de motive pentru care are sens întoarcerea mea pe plaiurile mioritice basarabene.

Eu mă tem de altceva: să nu devin un extraterestru și cînd mă voi întoarce în Moldova.

Referitor la titlu: din moldovenii pe care i-am cunoscut în regiunea Boston și Carolina de Nord, nimeni nu are de gînd să se întoarcă în Moldova. Unii studenți spun că o vor face după încheierea studiilor. Sunt curios pe cît timp. Deja știu foști studenți de ai mei, care au fost în SUA, au revenit în Moldova pe un an, au stat pînă li s-a făcut greață și s-au întors în SUA. Cei care nu s-au întors, caută oportunități de a pleca din Moldova. Foști colegi au aplicat la Green Card ș.a.

Soarta Moldovei e că va rămâne fără oameni, iar unde nu-s oameni, nu-s probleme. Nu-s oameni – nici președinte nu trebuie…Nici pensii de plătit, nici impozite de achitat, nici conflicte înghețate de rezolvat, nici de plătit pentru gaz Rusiei…nimic…

Bună dimineața!

Share on Facebook

După ce Posmotrel a propus de a organiza un Idite ****i Party, după ce Marcel a criticat această inițiativă pe Facebook, iar ceilalți au încercat să adere la unul din ei, puțini cu adevărat au dat doi bani pe rezultatele unui nou BOP (Barometrul Opiniei Publice).

De fapt, BOP nu se rezumă la graficul Unimedia de partajarea fotoliilor de deputați. El conține foarte multe întrebări și răspunsuri, care ar trebui să-i pună pe guvernanți pe gînduri.

1. Nivelul de neîncredere  a populației în viitor și în conducerea actuală a atins cote maxime, comparativ cu orice BOP făcut din 2002 pînă acum (83,5% consideră că țara se îndreaptă   într-o direcție greșită, 7,3% este mulțumită de ceea ce face conducerea în lupta contra corupției, 5,3% în domeniul pensiilor, 12,7% privind locurile de muncă)

2. Situația economică este apreciată mult mai prost decît în 2005. 14% consideră că este mai bună decît anul trecut, în 2005 era vorba de 45%, iar în 2002 – 49%.

3. Cetățenii sunt pesimiști față de viitor: doar 22% consideră că va fi mai bine. Mai puțin decît atît a fost doar în BOP din mai 2011 – 18%.

4. Două treimi sunt îngrijorate de creșterea prețurilor, mai mult a fost doar în octombrie 2008.

5. Oamenii nu au încredere în Guvern, Parlament, Președinte, Justiție și Partide Politice. Ei au mult mai mare încredere în părintele de la biserica de alături și în Unimedia (mass-media).

6. După plecarea lui Igor Dodon din PCRM, ratingul lui Vladimir Voronin a crescut , iar  al lui Marian Lupu a scăzut. (poate să nu fie o legătură directă, doar o constatare). Ratingul lui Igor Dodon, de asemenea, a scăzut.

7. Niciun partid AIE nu a adăugat opțiuni de vot, comparativ cu BOP din mai 2011, pierzînd în total 5.2 p.p. În același timp, PCRM  a adăugat 6 p.p.(puncte procentuale)

8. Relațiile cu Ucraina sunt considerate mai bune decît cele cu România (74% față de 70%, Rusia – 64%).

9. Eurosentimentul a ajuns la cel mai jos nivel din 2003, doar 47% din cetățeni ar vota pentru aderarea la UE. Euroscepticismul, în schimb, a ajuns la cote maxime – 25%.

10. O treime din cetățeni consideră că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar, inclusiv jumătate din persoanele de 60 de ani și peste.

11. Trei sferturi nu au niciun fel de economii pentru a le investi în ceva.

12. Doar 8% citesc cărți și ziare zilnic. Volens-nolens, trebuie să fac o comparație cu situația din transportul public din Boston – 75% din pasageri citesc dintr-o carte, ziar sau planșetă.

13. Oamenii mai degrabă se informează din zvonuri (1,9%) decît din sondaje de opinie (0,3%).

14. Publicul țintă a postului Moldova 1 sunt femeile în vîrstă, din mediul rural, cu un  nivel scăzut al educației și al nivelului de trai.

15. Publicul țintă a postului TV NIT sunt bărbații ruși, din mediul urban, de 45-59 de ani, cu nivel scăzut al educației și nivel mediu socio-economic.

16. Publicul țintă a postului PRO TV sunt femeile tinere, din mediul urban, moldovence/românce, cu nivel al educației și socio-economic înalt.

17. Rușii au o încredere mai mică în Biserică și Primărie, decît moldovenii/românii (65/81% și 36/52%)

18. Moldovenii/românii  mai mult decît alte etnii îi simpatizează pe Dorin Chirtoacă(8%), Mihai Ghimpu(4%), Vlad Filat(20%) și Marian Lupu(12%),iar  rușii  - pe Igor Dodon (22%) sau mai degrabă n-au încredere în nimeni(42%). Ucrainenii sunt cei care-l simpatizează cel mai mult pe Vladimir Voronin (40%),iar  rușii mai puțin , comparativ cu moldovenii/românii, deși diferența e nesemnificativă.

19. Oamenii ce au încredere într-un partid, nu au încredere în alte  șase.

20. Ucrainenii simpatizează PD practic la fel de mult ca moldovenii/românii și au de 4 ori mai multă încredere în PL, comparativ cu rușii. Doar 32% din moldoveni/români au încredere în PCRM, iar alte etnii de cel puțin două ori mai mult.

21. Nu există o alternativă a partidelor aflate în Parlament. În afară de PCRM și partidele AIE, niciun partid n-are șanse să intre în Parlament în eventualitatea unor alegeri.

22. Circa 78% din cetățeni consideră că țara nu este condusă conform voinței poporului.

23. Mai mult de jumătate (55%) consideră că Moldova ar trebui condusă ca și pînă la independență sau să aibă același sistem ca în Rusia.

24. Doar 38% sunt de acord ca AIE să rămână la guvernare, iar 41% – ca PCRM să revină la guvernare.

25. 44,1% din moldoveni/români consideră că AIE este incapabilă să conducă țara și trebuie înlăturată de la putere

26. Trei cincimi consideră că Moldova trebuie guvernată de un singur partid!

27. Doar un sfert consideră activitatea Guvernului drept bună.

28. Peste 87% consideră că nealegerea Președintelui are consecințe negative asupra vieții lor.

29. Moldovenii/români sunt cel mai puțin toleranți față de evrei, musulmani, homosexuali, bolnavi HIV/SIDA, persoane de altă rasă și consumatori de droguri. Cei mai toleranți (mult mai) sunt rușii.

30. Homosexualii sunt la fel de neagreați de toți, ca și consumatorii de droguri. Cetățenii RM sunt cei mai toleranți față de evrei.

31. Doar fiecare al șaselea este cu adevărat îngrijorat de sfîrșitul lumii, pe alții îi preocupă chestii mai lumești, așa ca nealegerea Președintelui.

32. Tinerii (18-29 ani) sunt mai îngrijorați de închiderea școlilor mici decît cei mai în vîrstă.

33. 73,4% din moldoveni/români consideră bune relațiile cu România, 73,1% din ucraineni – cu Ucraina și doar 45,5% din ruși – cu Rusia.

34. Cel mai grav răspuns: 60,5% consideră că Rusia ar trebui să fie principalul partener strategic și doar 23,2% o văd pe UE în această ipostază. România – doar 4%.

35. Și mai grav: dacă ar fi de ales între aderarea Moldovei la UE și la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, doar 34% ar vota pentru prima și 46% pentru a doua.

Nu toate aceste 35 de puncte selectate se referă direct la conducerea țării, dar în general, situația mi se pare gravă. Partidele AIE la sigur merg într-o direcție greșită, atît pentru viitorul lor politic, cît și pentru bunăstarea populației.

Citind zilnic Wall Street Journal, care nu pomenește deloc de Moldova (who care?), am urmărit cum a evoluat situația din Italia și Grecia. Încă cu două săptămîni, cel puțin, înainte de demisia celor două guverne, Wall Street Journal discuta intens, aproape zilnic, această posibilitate. Pînă la urmă, demisia lor nu m-a mirat deloc. În cazul lor motivul a fost unul destul de grav: deficit bugetar enorm, defaultul care se apropie cu pași rapizi, pericolul de a părăsi zona euro și de a arunca economia UE în haos. În Moldova, parcă totul e bine și frumos: avem inflație „moderată”, avem creștere economică, oleacă mai cresc salariile, dar… situația e de fapt mult mai proastă decît ne pare. Sondajul BOP arată foarte clar că Moldova, mai mult ca niciodată, are nevoie de un guvern apolitic (apropo, nu toți membrii Guvernului actual sunt politicieni), care să aibă toate instrumentele necesare pentru a putea efectua reforme. Președintele ar trebui să fie apolitic, iar rolul Parlamentului să fie cea a unui suport pentru acest guvern tehnocrat. Așa vom putea vedea luminița din capătul tunelului, dar pînă atunci, în loc să săpăm tunelul spre suprafață, îl săpăm în jos

P.S. Salutări din Boston, mi-e dor de voi, mai puțin de Moldova văzută prin prisma BOP.

Share on Facebook

Voi încerca ceva nou pentru mine: să dau replică la un alt articol scris în blogosfera moldovenească, de Ion Grosu, unicul blogger din lista celor 4 din VIP ce merită, după părerea mea, să fie numit bloggerul anului. Cu italic voi menţiona citate din acest articol.

În 2010 referendumul a ieșuat. Au ieșit la vot doar 30%. În sondajele dinaintea referendumului între 70% și 80% din respondenți spuneau că vor vota. Au mințit moldovenii? Au încurcat ceva sociologii? Cred că nu. Respondenții chiarintenționau să voteze. Doar că nu au făcut-o. N-au fost destul de motivați.

Am scris un articol la temă despre absurditatea relativă a sistemului nostru electoral. Numărul minim de alegători necesari pentru ca referendumul să reuşească a fost 16.5%+1. De participat, cei drept au participat mai puţini decît pragul de 33%, în schimb mai mulţi decît 16,5%+1 au spus DA. Absurdul acestei situaţiei constă în faptul că dacă ar mai fi ieşit cîteva mii la referentum şi ar fi votat cu toţii NU, atunci referendumul ar fi fost validat, iar rezultatul ar fi fost DA.

Mostra de ma sus este un exemplu de extrapolare lineară. În linii generale ea lucrează așa – dacă azi găsești 100 de lei pe jos, înseamnă că și mîine vei găsi 100 de lei pe jos și înseamnă că peste un an vei avea deja peste 36.500 de lei găsiți pe jos.

Ideea unui sondaj e puţin alta. Sondajul arată sentimentul de moment al respondenţilor, astfel că între sondaje făcute în diferite perioade de timp şi/sau condiţii pot apărea anumite diferenţe, pe care sociologii din Moldova le numesc “tendinţe”, deşi de multe ori e vorba de simple erori de reprezantivitate. Găsirii a 100 de lei pe jos i se asociază o probabilitate de 0,001 pe zi, astfel că în mediu ai o probabilitate de 36,5% să găseşti o bancnotă de 100 de lei timp de un an, deşi ar putea fi şi mai puţin.

În continuare, Ion menţionează unii factori ce pot schimba sentimentul de moment al respondenţilor:

1. Factorul frigului….Scădem de la PLDM 2%, de la PL și PD cîte 1% și adăugăm comuniștilor 4%.
PCRM  - 31,7 % , PLDM – 20,6 %, PDM – 9,2 %, PL -8,4 %.
2. Factorul liderului……..Aici favoriți evidenți sunt PLDM (+2%) și PL (+1%)…..În schimb mai prost stau democrații (-1%) și comuniștii (-2%)….
PCRM  - 29,7 % , PLDM – 22,6 %, PDM – 8,2 %, PL -9,4 %.
3. Factorul Raider…… Avariția votantului va afecta comuniștii (-2%) și va bucura democrații (+2%).
PCRM  - 27,7 % , PLDM – 22,6 %, PDM – 10,2 %, PL -9,4 %.
4. Factorul administrativ…..Mașinăria statului va ajuta cel mai mult PLDM-ul (+2%) și PCRM-ul, care dispune de cele mai multe raioane controlate (+1%)
PCRM  - 28,7 % , PLDM – 24,6 %, PDM – 10,2 %, PL -9,4 %.
5. Factorul stabilității interne……… Dodon are mari șanse să plece din PCRM (-5%). Un alt partid cu erodare electorală e PLDM (-2%). Un tradițional cîștigător al scurgerii de membri e PD (+2%).

PCRM  - 23,7 % , PLDM – 22,6 %, PDM – 12,2 %, PL -9,4 %.

O enumerare destul de logică, deşi neexaustivă a factorilor ce vor influenţa în continuare comportamentul electoratul. Poate o scăpare ar fi că mulţi dintre aceşti factori deja şi-au făcut efectul şi probabil că nu mai au spaţiu de manevră pentru o creştere sau scădere în continuare a raitingului unui partid. Spre exemplu: factorul administrativ şi al liderului deja avantajează PLDM, în primul rînd.

Eu propun să facem o mică abstracţie de la aceşti factori şi să calculăm sumele procentuale obţinute de partide în cadrul sondajului IMAS: 69,9% vor vota cu unul din cele 4 partide dacă mîine ar fi alegeri în ţară. Presupunem că toate celelalte partide ar fi votate de 5% în total (poate şi mai mult), astfel va ieşi că circa 75% dintre alegători ar VOTA PE CINEVA la alegeri. Şi aici nu este vorba de indecişi, pentru că indecişii sunt în cealaltă 25%.

Acum amintiţi-vă cînd ultima dată la vreun scrutin în Republica Moldova au participat 75% din alegători? Corect, niciodată. Nici măcar pe aproape nu au fost înregistrată aşa rată de participare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că structura răspunsurilor din sondajul IMAS, de altfel ca şi la toate sondajele precedente, nu corespunde deloc cu structura celor care real participă sau nu la vot, adică a populaţiei de 18 ani şi mai mult din Moldova.

La alegerile parlamentare din Moldova participă mai puţin de 65% de alegători, afirmaţie valabilă pentru ultimile patru scrutine parlamentare. Între aceste 65% care au venit la vot, mulţi au fost indecişi. Dacă se presupune că fiecare al treilea alegător a fost indecis, înseamnă că doar 41-42% din populaţie e decisă cu scurt timp înainte de a vota. Conform IMAS şi a altor sondaje anterioare, această rată e de peste 70%. Proporţiile neconcordanţei sunt enorme.

Alte tipuri de erori de reprezentativitate sunt mai greu de depistat. Ele au fost destul de evidente în timpul exit-pollurilor cînd a fost foarte clar că ponderea tinerilor a fost prea mare în eşantion, la fel ca şi ponderea persoanelor cu studii superioare.

O dovadă concludentă a sondajelor eronate a reprezentat-o acelaşi exit-polluri făcute la ultimele alegeri, care nu “preziceau” nici configuraţia finală a Parlamentului RM, dar nici măcar ordinea partidelor după procentele acumulate. Erorile dintre datele exitpollurilor şi a rezultatelor alegerilor au fost enorme, în condiţiile în care la exitpoll participau peste 10.000 de persoane ce real au votat.

În final, cum putem vorbi despre reprezentativitatea/corectitudinea unui sondaj cu puţin peste 1000 de respondenţi, dintre care doar ceva mai mult de 700 au indicat un partid pe care l-ar vota, dacă un sondaj cu eşantion de cel puţin 10 ori mai mare, cu un număr de participanţi de cel puţin 13 ori mai mare dă erori enorme.

Atunci cînd abaterile sunt substanţiale, “configurarea parlamentelor” în baza rezultatelor nu reprezintă nimic altceva decît încercarea de a găsi 100 de lei pe jos pe stradă. Adică e posibil să-ţi reuşească, dar şanse sunt foarte mici.

Merci, Ion, pentru idea de a scrie!

Share on Facebook

Cele mai bune idei au fost demult inventate de alții, trebuie doar de le implementat!

- Da nu eio – ătu demakratiiu! au zis rușii și au decis soarta Rusiei cel puțin pentru următorii 12 ani. Biznesplanul e simplu:

1. Extinzi mandatul de la 4 la 6 ani, fără a limita numărul total de mandate ce pot fi deținute de un președinte.

2. Faci o dată la două mandate o rocadă între prim-ministru și președinte.

În rezultat – aceeași oameni conduc liniștit și stabil țara mulți ani înainte. Mai ales că ei sunt încă tineri și anul 2024 s-ar putea să nu fie ultimul în cariera lor de oameni de top în Rusia.

Haideți să comparăm interesele de business din Rusia cu cele din Moldova: diferența este enormă, imposibil de comparat. În același timp, Rusia și-a ales propria cale în care toate interesele de business nu doar vor fi protejate, ci se vor dezvolta în continuare.

Care sunt interesele de business în Moldova? Foarte mici, în comparație cu economia mondială! Care sunt tensiunile politice ce țin de aceste interese: Enorme!

Dragi AIE-iști, luați și învățați carte, mă băiați! (vorba profului meu de fizică)

Share on Facebook

Ce bine e atunci cînd ideile de articole îți vin în vis Pentru cei care nu cunosc limbajul Matlab, să nu-și facă mari griji, probabil nu vor avea nevoie de el pe viitor Just enjoy reading this article.

r

Bine, recunosc că nu am scris niciun program în Matlab, doar învăț, plus nu am folosit corect funcția rand în programul de mai sus. Oricum, ideea acestui articol este una cît se poate de simplă:

Dacă în Matlab faci o greșeală de scriere, atunci tot programul poate să se ducă de rîpă, în același timp în lmbia rmonâă pțoi să sirci cum verai, oirucm vei îțnleege.

Dacă cineva scrie așa text: „Credeti in cresterea economica cu care se lauda guvernarea? Eu nu. In 30 min voi veni cu argumente in direct la Moldova 1. Incercind sal conving si pe fostul coleg Lazar Valeriu.”, în care lipsesc diacritice, în care în loc de să-l e sal, iar ultima propoziție, probabil ar fi trebuit să fie reformulată. Pe cine deranjează? Toți înțeleg, nu?

Voi încheia în stilul lui Veaceslav Stăvilă:

Dacă oamenii pot citi cu greșeli, dar înțelege sensul, iar computerul acceptă doar texte corecte, înseamnă că omul e mai deștept ca computerul?

PS Dacă pe cineva l-a deranjat cacofonia, să știe că mi-e indiferent de sentimentele lui

PPS Nu vați pus așa întrebare: de ce limbajele pentru computere sunt numite limbaje și sunt asemănate limbilor și nu invers?

… ultima întrebare e retorică, nu necesită răspuns

Share on Facebook

I-am promis lui Victor Gotișan că voi scrie un articol despre avantajele pe care le are Chișinăul față de Boston. Iată care-s:

1. Transportul public. Aici, Chișinăul are mai multe avantaje. În primul rînd, călătoria cu transportul public e mult mai ieftină: 18 cenți cu trolebuzul și 27 de cenți cu microbuzul sau autobuzul. În Boston prețurile sunt 1,25 dolari cea mai ieftenă călătorie cu autobuzul, 2 dolari – cea mai ieftenă călătorie de o stație cu trenul, circa 1,7 dolari – cu metroul. Abonamentele la transportul public din Boston concurează cu coșul minim de existență din Moldova, unele chiar și cu salariul mediu pe economie. De asemenea, transportul în Chișinău este foarte accesibil, poți să ajungi repede și fără a aștepta mult la stație din orice oraș al Chișinăului în celălalt capăt. În Boston, poți sta și o oră așteptînd transportul tău, iar circulația este relativ intensă doar în zona centrală. Tot aici, trenurile merg conform graficului, pe cînd autobuzele foarte aleator. Uneori, autobuzul poate să întîrzie suficient de mult ca tu să scapi trenul și atunci nu mai ai cum să ajungi repede la locul de destinație. Taxiurile în Chișinău sunt foarte ieftine: cu pînă la 5 dolari poți ajunge din orice sector al capitalei în celălalt. În Boston, cu 8 dolari parcurgi abia o distanță de 4km și taximetristul mai așteaptă și „tips” (bacșiș) de la tine.

2. Pietonii sunt discriminați în Boston. Dacă nu ai mașină, așa cum e situația mea, te pomenești în situația unui pieton, care este nevoit să lupte cu jungla urbană ce-l înconjoară și care nu prea îl agrează. În primul rînd, trebuie să depinzi de transportul public, care circulă mult mai rar decît în Chișinău, iar la unele ore (amiaza) e chiar foarte greu să ajungi dintr-un punct A în punctul B. Seara (după 7), duminica și de sărbători, multe zone rămîn pur și simplu fără niciun transport public. Cînd plouă, șoferii nu se gîndesc prea mult să te menajeze, poți fi stropit din cap pînă în picioare cu apă, de asemenea, mașinile nu reduc viteza dacă trec pe lîngă pietoni, în condiții de ploaie. La intersecții, dacă e să respecți regulile, trebuie să stai minute bune ca să aștepți culoarea „verde” pentru pietoni. Dacă ai de mers mai multe intersecții pe jos, începi să-ți scuipi sufletul. Soluții sunt două: sau stai ca fraierul și aștepți „verdele”, sau îți asumi un risc și traversezi la roșu. Multe drumuri importante pur și simplu nu au cărări pentru pietoni. Se pare că și cicliștii au mai multe drepturi. Din motive pe care eu nu le-am înțeles, ei circulă și pe cărările și așa înguste pe unde circulă și pietonii, deși ar putea lesne să circule pe stradă, unde e mult loc.

3. Internetul. Am rămas stupefiat cînd am aflat că prin high-speed-internet (Internet de viteză mare) se subînțelege și o viteză ce nu depășește 1Mbs. Costul acestei viteze ce poate varia între 0,5-1Mbps, dar poate și mai mică în anumite cazuri este de 25 dolari pe lună. Se mai achită și 20 dolari taxa de conectare. Și asta nu-i tot: mai trebuie să mai achiți suplimentar taxe cuprinse între 6 și 15 dolari pe lună. Deci poți plăti între 31 și 45 de dolari pe lună pentru un Internet ce cu greu îl găsești în Chișinău la așa viteză. La mine acasă achitam doar 13,5 dolari pe lună pentru o viteză de 40/40Mbps, alții cu așa bani au viteze chiar mai mari în Chișinău. Credeam că așa Internet găsești doar în țările lumii a treia (viteză mică, preț mare). Aici Chișinăul stă muult mai bine pentru că instalarea e gratis, tragerea cablului e gratis (dacă e la bloc), instalarea modemului – gratis, plătești doar Internetul și poți face ce vrei.

4. TV. Nu știu cine privește 100 de canale și cine 400 de canale, oricum, nu există abonamente ieftine pentru TV. Dacă în Chișinău plătesc sub 8 dolari pentru televiziune digitală cu pînă la 100 de canale, aici ar trebui să achit circa 50 usd.

5. Obținerea unui card bancar. Procedura este mai anevoioasă aici, decît în Chișinău. Cardul îl primești în 2 săptămîni, inclusiv aparte cardul și aparte PINul, peste cîteva zile. În Chișinău, această procedură de obicei durează pînă la 3 zile, cînd primești cardul și PINul odată.

6. Închirierea unui apartament. Dacă în Chișinău ai bani și nu ai griji cu închierea apartamentului, atunci în Boston nu-i suficient doar să ai bani. Trebuie să aplici pentru un anumit tip de apartament, care să corespundă dimensiunii familiei (spre exemplu, nu știu de ce ei consideră că un copil de 2 ani are nevoie de o cameră separată, de parcă mare grijă au ei față de el). Chiar dacă corespunzi tuturor criteriilor, ceea ce nu întotdeauna e posibil, mai trebuie să scrii o aplicație, care uneori e cu plată, și trebuie să aștepți dacă vei fi selectat sau nu. Cu alte cuvinte, poți să ai mii de USD în buzunar și să stai ca prostul în stradă că nimeni nu te va primi. Prețurile sunt foarte mari, dar asta nu înseamnă automat că și condițiile sunt bune. Cu 1200 usd pe lună poți închia un apartament răpănos, neîngrijit și în stare de „descompunere”. Ca să închiriezi un apartament mai decent, trebuie să mai adaogi cîteva mii. Un alt lucru stupid care l-am observat aici: apartamentele se închiriază fără mobilă. Adică, chiar dacă și ai închiriat un apartement, atunci trebuie să începi să cauți mobilă. Chiar dacă o găsești, ai probleme că nu o poți transporta, îți trebuie mașină… Mai în scurt, fiecăruia cum îi merge… Pînă la urmă, dacă și ai găsit mobilă second-hand, atunci cînd părăsești apartamentul, trebuie să scapi de mobilă. De cumpărat slabe șanse că cineva va cumpăra, o soluție „eficientă” e să scoți mobila în stradă și s-o lași.

7. Oamenii pe stradă sunt mai îngrijiți în Chișinău. Asta e o regulă generală. În Chișinău mai rar poți să vezi pe stradă oameni îmbrăcați în haine de casă, murdare și/sau necălcate. Cel mai șocant mi s-a părut cînd o femeie în autobus, care stătea chiar în fața noastră, a început să-și pieptene părul său plin de mătreață și se vedea cum se desprinde părul din cap și cum atîrnă de pieptene, iar unele fire plutind apoi prin autobus.. A fost o fază nu atît șocantă, cît grețoasă.. În Boston poți vedea oameni îngrijiți, doar că trebuie să vii mai aproape de centru, pe la periferii, slabe șanse.

8. Schimb valutar. Nici nu știu unde aș putea schimba niște euro prin zonă. La filiala unde mi-am deschis contul mi-au spus că ei nici nu pot schimba euro în dolari și nici nu pot depune euro direct pe contul de dolari. Ei mi-au sugerat să caut o reprezentanță în Downtown (centrul Bostonului). În Chișinău, ar fi durat 10 minute să fac așa ceva.

Mă opresc aici, nu mi-am pus scopul să fac din Chișinău un oraș ideal, ceea ce nu este. Din păcate, m-am întîlnit în ultimele două săptămîni cu foarte multe situații care mă făceau să-mi aduc aminte cu nostalgie de Chișinău. Trebuie să ne mîndrim că multe lucruri la noi sunt mai comode, mai simple, mai rapide, mai accesibile. Nu am menționat serviciile de sănătate, care sunt foarte scumpe. Dacă e să mă exprim sarcastic, în Boston e mai ieftin să mori decît să te îmbolnăvești și să „beneficiezi” de serviciile de sănătate de pe loc. Dar cel mai ieftin e să ai sănătate de fier și să nu te îmbolnăvești deloc. Da, fetele sunt mai frumoase în Chișinău, și mai elegante… aici rar vezi așa ceva..

Share on Facebook

Ce e deosebit în proiectul Academia Ideilor II? De ce ar trebui tinerii să aplice la el? Cine sunt persoanele eligibile? Cine sunt organizatorii? Ce oferă proiectul, de fapt? Astea şi multe alte întrebări apar atunci cînd cineva aude despre proiectul Academia Ideilor II.

Voi încerca să ofer răspunsuri la unele din ele:

Academia Ideilor este un proiect aflat la a doua ediţie şi presupune cîteva “update-uri” (actualizări). Printre ele: mai mulţi specialişti participanţi în cadrul proiectului, mai mulţi tineri vor avea să participe la AI2 în oraşele Chişinău, Bălţi şi Tiraspol, vor fi mai multe activităţi aplicative, vor fi mai mulţi organizatori care vor ghida membrii. În rezultat: mai multă comunicare, mai multe persoane implicate şi rezultate mai mari pentru fiecare participant în parte.

Filosofia proiectului este că un tînăr (18-26 ani, deşi asta nu este o limită strictă) are anumite idei pe care ar dori să le implementeze şi are anumite cunoştinţe în domeniul economic. Poate că idea sa ţine de antreprenoriat sau de realizarea unui proiect, sau efectuarea unui studiu. Proiectul AI2 oferă posibilitatea acestui tînăr să se întîlnească cu alţi 29 de tineri din aceeaşi localitate şi cu încă 60 de tineri din alte oraşe, cu care ar putea comunica şi ar putea realiza o echipă pentru a-şi implementa idea şi/sau a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul economic.

Pe lîngă aceasta, va fi o echipă de 4 organizatori care se vor preocupa de toate aspectele logistice ale proiectului, astfel că membrii doar vor savura proiectul, iar implicarea lor în partea organizatorică va fi doar la dorinţă.

Vor fi specialişti ce vor ghida membrii AI2 pentru fiecare din cele 8 module cu tematică economică. La fiecare două module încheiate, membrii vor avea posibilitatea să-şi confrunte suplimentar ideile/proiectele sale cu specialişti în domenii în două etape: în format închis, cu participarea specialiştilor şi a ceilorlalţi membri şi în format extins: în cadrul unei prezentări publice ce va fi vizionată de cel puţin 10.000 de persoane.

Institutul IDEA va aplica şi pentru proiectul AI2 un sistem de punctare a membrilor, reieşind din performanţele realizate, iar cel care va acumula cele mai multe puncte, va fi ajutat de către echipa IDEA să-şi realizeze idea/proiectul.

Modalitatea de aplicare este destul de simplă: trimiteţi un CV actualizat la adresa academia.ideilor@gmail.com şi un formular completat (faceţi click pentru descărcarea lui).

Dacă doriţi alte detalii despre proiect, scrieţi pe adresa academia.ideilor@gmail.com sau pe mihai@bologan.com

Pentru a vedea cum a decurs primul proiect, intraţi pe site-ul oficial: www.academia-ideilor.org

Share on Facebook

Mai sunt cîteva consilii raionale în care nu s-a ales președintele de raion, dar situația generală e destul de clară. Coaliții care mai de care, în special cele „marca harbuzului” au decis cine să fie președinte de raion, fără a fi constituit un acord AIE la nivel local. Anterior, am propus un algoritm ce ar fi ajutat partidele la partajarea funcțiilor, care nu a fost luat în considerare de niciun partid.

Astfel, consecințele coalițiilor roșietice sunt următoare: PCRM a mai obținut 4 mandate de președinte de raion, de asemenea mai multe posturi de vicepreședinte de raion. PLDM – principalul partid ce a declanșat șirul de coaliții netradiționale în consiliile raionale, a mers la un război direct cu celelalte componente ale Alianței: 4 raioane, ce conform algoritmului, ar fi revenit PDM, au ajuns la PLDM, la fel ca și două raioane ce ar fi revenit PL. Doar un singur raion a fost cedat de PLDM – în Căușeni a fost ales un reprezentant al PDM.

PCRM a obținut cele 4 funcții suplimentare de la: PLDM (Fălești, Cahul), PL (Anenii Noi), PD (Florești).

La moment sunt 3 raioane, atribuite conform algoritmului către PLDM, dar în care nu s-a decis asupra președintelui de raion. Situația nu este clară nici în Cantemir, ce ar fi putut ajunge la PL. Făcînd abstracție de aceste 4 raioane, PL a rămas cu o singură funcție din 4, PCRM a mai adăugat 4 la cele 6, PLDM a adăugat 3 la cele 9, iar cel mai mult de suferit a avut PDM – a pierdut 4 funcții, rămânând cu 5.

Mai jos vă propun un tabel ce arată diferența între algoritmul meu și realitatea:

Astfel PLDM ar putea avea 16 funcții, dacă își păstrează cele 3 raioane incerte și mai obține și mandatul în Cantemir. PCRM va rămîne, cel mai probabil cu 10 funcții, la fel precum PDM va avea 5, iar PL va rămâne cu una singură.

Mai jos urmăriți cele cîteva scenarii propuse după alegeri și rezultatul obținut:

Dacă facem o consolidare a celor 4 scenarii inițiale, punând pe de-o parte scenariul PLDM, pe cealaltă parte – media artimetică a celorlalte 3, obținem două scenarii generale:,

Scenariul PLDM: PCRM – 6, PLDM – 23, PDM -3, PL – 0.

Scenariul alternativ: PCRM – 6, PLDM – 12, PDM – 9, PL – 5.

Rezultatul final: PCRM: +67% peste media scenariilor, PLDM: -9% sub media scenariilor, PDM: -17% față de media scenariilor, PL: -60% față de media scenariilor.

Dacă conducătorii de partide ar fi cunoscut un pic din Teoria Jocurilor, avînd cele două scenarii la îndemînă, ei ar fi putut ajunge la o soluție de compromis în care PCRM să conducă 6 raioane, iar membrele AIE – 26 (inclusiv PLDM – 17, PDM – 6, PL – 3) . PLDM a ales o tactică ce i-a adus chiar mai puține mandate de președinte de raion, comparativ cu punctul de echilibru la care s-ar fi putut ajunge în negocierile cu componentele AIE (confruntarea celor 2 scenarii). În același timp, PCRM a fost unicul partid ce a cîștigat cu adevărat din acest joc, deoarece inițial ei nici nu figurau ca jucători în cele 26 de raioane, iar pînă la urmă au mai obținut încă 4 mandate.

Harta completată o adaog mai jos. Ca bază sunt luate rezultatele algoritmului alcătuit de mine, cu corectările necesare, unde e cazul (dacă s-a ales deja președintele). Din 28 de raioane, algoritmul meu a numit culoarea de partid a 17 președinți de raion.

Incerte sunt raionale: Ungheni, Rezina, Cimișlia și Cantemir.

PS Este o vorbă în popor: unde trei nu se pot înțelege, vine al patrulea și îi „împacă”, făcându-și parte.

PPS toată informația privind rezultatele alegerilor am obținut-o din paginele Web mass media și a consiliilor raionale.

Share on Facebook

Sursa: Publika.md, www.bologan.com

Ieri mi-am mutat viza de reședință la PublikaTV, unde am participat la două emisiuni.

Inițial, am fost la o emisiune mai serioasă, „Țara lui Dogaru”, unde am discutat despre situația de la Franzeluța, situația privind demiterea directorului general, o eventuală criză de pîine ș.a. M-am referit la aspectul de show a celor ce se întîmplă, la ceea că spectacolul abia începe și că ar putea dura mult timp, că este o legătură între acest scandal și disensiunile din cadrul AIE, că nu avem motive să ne îngrijorăm pentru o criză de pîine sau de scumpire a prețului pentru aceasta, dar cel mai important: am spus că nu sunt prezentate public dovezi asupra celor spuse, ci se fac doar declarații deșarte.

Iată și emisiunea: (partea cu Franzeluța se conține în primele 15-20 min din emisiune)

Dacă nu apare video, priviți-l pe www.bologan.com

Apoi, înainte de miezul nopții, am participat în premieră la emisiunea „Las că-i ghini”, cu Seva și Bogdan. Emisiunea a fost mai deosebită pentru mine pentru că habar n-aveam ce urma să discutăm, deci eram „total nepregătit”, fiind pus în fața unui examen de BAC, bazîndu-mă doar pe propriile cunoștințe De cealaltă parte, se aștepta ca trupa Eagles „să intre” pe vreo 15 minute în emisiune, ceea ce nu s-a întâmplat pînă la urmă, lucru care a făcut ca prezentatorii să improvizeze mult. Până la urmă a ieșit o improvizare în trei foarte reușită!

Dacă nu apare video, priviți-l pe www.bologan.com

Am discutat despre economie, despre de ce unii moldoveni sunt fericiți, de unii o duc rău, am mai făcut glume, am făcut niște parabole pentru a descrie un pic altfel economia noastră ș.a. Priviți, e interesant

Share on Facebook

Cele trei partide și-au spus cuvîntul, bazîndu-se pe unul din următoarele principii, foarte simpliste, de altfel:

1. Partidul din AIE ce a luat cele mai multe voturi desemnează președintele.

2. Numărul de funcții se repartizează conform scorului general pe țară.

Voi demonstra că niciunul din aceste principii nu este funcțional și voi propune un algoritm echitabil ce ar putea ajuta partidele din AIE să aleagă Președinții de raioane. În privința vicepreședinților, nu e problemă, partidele ce nu dețin funcția de președinte vor avea cîte o funcție de vicepreședinte.

Metoda Bologan de partajare a funcțiilor de Președinte de raion:

Explicații tabel: Coloana 1: numărul raionului, conform algoritmului de repartizare. Coloana 2: partidul care va conduce raionul. Coloana 3: Denumirea raionului. Coloana 4-9: mandate de consilier raional obținute de PCRM, PLDM, PD și PL respectiv și în total. Restul coloanelor arată balanța dintre sprijinul oferit și cel primit. În ultimele 3 coloane sunt hașurate celulele ce indică cea mai favorabilă balanță.

Pasul 1: Nu ne intereasează procentele sau numărul de voturi primite la alegerile locale. Ne uităm strict la numărul de consilieri în fiecare consiliu raional. De asemenea, nu ne interesează scorurile obținute de alte partide decît PCRM, PLDM, PD și PL.

Pasul 2: Căutăm raioane în care unul dintre partide a obținut majoritatea în Consiliu. Este vorba de PCRM, care a obținut majoritatea în 6 raioane: Taraclia, Dubăsari, Ocnița, Basarabeasca, Edineț. Cu excepția ultimului, celelalte sunt mici. Doar în Edineț și Ocnița sunt cîte 33 consilieri, în rest – 27. Și Șoldăneștiul mai are 27 de consilieri, dar acolo a învins AIE.

Pasul 3: Aceste șase raioane le dăm la o parte. AIE a pierdut clar acolo, deci nu contează cîte mandate de consilier are fiecare partid în ele. Ne focusăm pe alte 26 de raioane, unde AIE a luat majoritatea (cu excepția Rîșcaniului, unde mai au nevoie de voturi din partea altor consilieri).

Pasul 4: Niciunul dintre partidele AIE nu a luat majoritatea în niciun Consiliu Raional. Deci, e prematur să atribuim 23 de raioane PLDMului și 3 PDului (principiul 1). Pe de altă parte, dacă luăm raportul între numărul de consilieri în cadrul celor 3 partide, ar trebui ca 12 raioane să revină PLDM, 9 către PD și 5 către PL. Problema e: care raioane și cum vor „împărți harta Moldovei” președinții partidelor din AIE? Soluția e simplă: trebuie de aplicat o metodă ce va ține cont doar de scor și nu de alte aspecte politice, economice sau sociale în cadrul distribuirii funcțiilor.

Pasul 5: Aici mi-a fost cel mai dificil să găsesc o metodă echitabilă, bazată pe un principiu simplu și transparent, pentru distribuirea funcțiilor în cadrul raioanelor în care AIE a cîștigat. Am încercat cîteva metode, dar ele nu dădeau rezultate bune.

Principiul: Pentru a alege un Președinte de raion, un partid din AIE are nevoie de SPRIJIN din partea celorlalte partide. Deci, într-un raion două partide sprijină pe al treilea, în alt raion, alt partid este sprijinit. Important e ca sprijinul oferit și cel primit să se echilibreze pentru fiecare partid.

Din acest principiu reies următoarele:

• Partidele cu mai multe mandate de consilier pot oferi mai mult sprijin, deci pot și primi mai mult sprijin, deci vor deține mai multe funcții.
• Partidele mai mici, vor oferi mai puțin sprijin, dar prin sprijinul cumulat acordat altor partide, pot obține și ele cîteva funcții de președinte de raion.

Algoritmul: PLDM, ca partid cu cele mai multe mandate alege primul raion. Se alege raionul după următoarele criterii:

• a. Unde partidul are cele mai multe mandate de consilier
• b. Unde ponderea mandatelor este mai mare în Consiliu (adică dacă e de ales dintre un raion cu 33 de consilieri și unul cu 35, se dă preferință primului).
• c. Dacă e egalitate la a. și b., atunci se alege raionul în care AIE a luat cele mai multe procente.

PLDM alege Teleneștiul, pentru că are 14 consilieri și CR Telenești are mai puțini consilieri decît în Hîncești (33 față de 35). Astfel, PLDM a obținut un sprijin de 15 voturi din partea PL și PD pentru a obține postul de președinte de raion. Un lucru important: chiar dacă un partid are nevoie de mai puține voturi pentru a alege președintele de raion, se consideră toate voturile celorlalte partide ca „sprijin”.

De aici și în continuare, pentru fiecare partid se calculează „balanța sprijinului”, ca diferență dintre voturile acordate altor partide și celor primite de la alte partide.

De fiecare dată alege acel partid, ce are o „balanță a sprijinului” mai favorabilă.

Conform acestui algoritm, fiecare partid, cînd vine momentul să aleagă raionul, își va alege regiunea unde a obținut un scor mai bun, deci nu se va face alegerea în defavoarea altui partid.

În urma partajării, utilizînd această metodă, PLDM-ului i-au revenit 12 funcții de președinte de raion, PD-ului – 9 funcții și PL-ului – 5 funcții. Fiecare partid, în raionul în care va deține funcția de președinte, deși nu are o majoritate în Consiliu, totuși are un număr mai mare de membri, comparativ cu celelalte raioane.

Algoritmul propus de mine rezolvă cîteva probleme:

1. Însuși modul de distribuire a funcțiilor.

2. Este un mod transparent de a determina ce raioane trebuie conduse de partidele din AIE. Nu depinde de factorul uman, partajarea făcîndu-se automat.

3. Dă și o explicație la întrebarea: „De ce PLDM, cu 257 de consilieri trebuie să conducă 23 de raioane, iar PD și PL, cu 296 de consilieri împreună, doar 3?”. Răspunsul este dat de principiul: „eu îți ofer sprijin – tu îmi oferi sprijin”. (este vorba de consilieri în CR din cele 26 de raioane disputate).

4. PLDM, chiar dacă nu obține 23 de șefii de raion, totuși își asigură conducerea în cele mai importante și mai mari raione: Cahul, Căușeni, Hîncești, Ungheni, Soroca. PDM ar conduce în Orhei și Drochia, iar PCRM în Edineț.

Pînă la urmă, chiar și copii cînd trebuie să mănînce tort, tot trebuie cumva să-l taie în felii și să guste din el, nu să se uite la tort și să se sfădească.

PS Știu că nimeni din politicieni nu va lua în serios această analiză, oricum o voi trimite pe adresele de e-mail a partidelor. Poate cuiva îi va părea interesantă.

Share on Facebook

Cel puțin două nopți nedormite. Apăsări în continuu pe F5. Accesări pe cec.md, unimedia.md, publika.md, jurnal.md ș.a. Exit-poll făcut aiurea. Rezultate amăgitoare. Răsturnări de situație. Toate acestea, plus o cisternă de zoi electorale, au fost ingredientele principale ale unei campanii electorale pentru alegerile locale din Chișinău.

Dorin Chirtoacă nici nu a reușit bine să reintre în funcție, că s-au început cîrcotelele. Cei din PCRM încearcă să contesteze alegerile. Un grup de bloggeri, analiști de tot soiul, chiar și politicieni au început să vorbească parcă în același glas: „dapu Chirtoacă a cîștigat pentru că a avut noroc”, „Dorin n-a meritat victoria, lumea de fapt a votat contra lui Dodon”, „a fost un vot de conjunctură”, apoi diferite referințe la situația geopolitică, ce s-a reflectat și în alegerile din Chișinău și multe altele.

Am decis să dedic ultimul articol din 2011 pe care îl scriu despre politică, pentru a compensa acest aflux de neadevăr.

1. Mi-e interesant, își poate imagina vreun analist sau blogger, sau politician, ce înseamnă 186.918 de oameni? Dacă cineva din ei crede că acest număr de oameni ar încăpea în Piața Marii Adunări Naționale, atunci se înșeală amarnic. La o ședință a Clubului IDEA, am demonstrat că în PMAN pot încăpea maxim 78 mii persoane, în cazul că oamenii stau și pe străzile alăturate, dar și trotuarul de lîngă Arcul de Triumf (vezi imaginea). Astfel, cei care au votat pentru Dorin Chirtoacă, ar umple de 2,5 ori PMAN, cu condiția că stau înghesuiți. În afară de Chișinău, nu mai există niciun oraș în Moldova (nici Tiraspolul) cu o populație de 186.918 persoane. Cu alte cuvinte – este un număr enorm, chiar cu circa 56.000 mai mult decît a luat Dorin Chirtoacă în 2007, în turul II. Atunci, actualul primar, a obținut peste 60% din voturi.

2. Dat fiind că vorbim despre un număr impunător de persoane, nu-i putem considera proști, sau oportuniști, sau oameni care votează după cum suflă vîntul, sau oameni care îl urăsc personal pe Dodon. Poate printre ei sunt și de-aceștea, dar ei sunt puțini.

3. Eu degrabă voi ajunge la vîrsta la care Dorin a devenit Primar General al municipiului Chișinău. Și nu am realizat mai nimic în comparație cu el. Mulți analiști și bloggeri care-l critică pe Dorin, demult au peste 30 de ani și se mulțumesc mai mult să discute succesele altora, decît să se gîndească să facă ceva asemănător.

4. Dorin n-a venit la Primăria Chișinău, căzînd din „zarzăre”. El a început drumul spre Primărie la 25 de ani, cînd participa la ședințele Consiliului Municipal, atunci cînd primarul în exercițiu, dl Ursu, din anumite motive, încerca să-l alunge pe Dorin afară din sala de ședințe. Probabil, dlui Ursu acum îi este rușine de acel gest. Poate nu.

5. Dorin a participat la alegerile pentru Primăria Chișinău din 2005, înregistrînd în cele 6 participări ale sale la alegeri scoruri din ce în ce mai mari. Vedeți graficul aici. De fiecare dată, mai mulți oameni au venit la urna de vot și au votat Dorin Chirtoacă. Numiți-mi un partid politic sau persoană politică din Moldova, ce și-a îmbunătățit constant, de fiecare dată, numărul de voturi pe parcursul a ȘASE scrutine consecutiv?

6. A merge la votare este un efort. Uneori nu ieși din casă pînă la magazinul de la colț să-ți cumperi de mîncare că ți-i lene, dar încă să „te tîrîi” pînă la secția de votare, care este mai departe de casă? Și de la votare nu-ți trece foamea, în fond: faci un lucru care poate să-l ajute pe altcineva, nu pe tine. Păi iată: 186.918 de chișinăuieni n-au stat cu fundul în fotoliul din fața televizorului, și-au dezlipit degele de la tastele laptopului, au pus pe planul doi coacerea frigăruiului și a alte chefuri și au mers la votare și au pus ștampila în dreptul lui Dorin!

7. Mitul că alegătorii lui Dorin trăiesc în suburbii este total greșit. În primul rînd, suburbiile fac parte din municipiul Chișinău, la fel ca și orice alt sector al orașului. Într-un articol, am demonstrat că voturile lui Igor Dodon sunt mai concentrate în sectorul Botanica (26%), decît voturile lui Dorin Chirtoacă în suburbii (24%). Deci, dacă scoatem Botanica și suburbiile din municipiu, va cîștiga Dorin Chirtoacă. Articolul e aici.

8. Ceea că Dorin Chirtoacă este incompetent nici nu voi comenta. La noi, dacă vreai să vorbești ceva, doar ca să nu taci, începi să spui că cutare e „incompetent”, sau că el „aberează” sau alte cuvinte ce nu caracterizează discursul unui profesionist.

9. În Chișinău nu se investește? Sau poate că se investește puțin? Aha, Mallurile au apărut din nisip, centrele medicale au crescut singure după ploaie, trolebuzele au fost aduse de tren ș.a. Chirtoacă n-are nicio legătură cu asta…

10. Chirtoacă nu face nimic pentru tineri și copii? Probabil cei care stau în parcuri și în licee cu laptorurile conectate la Internet, plătesc cîte 150 de lei pe lună la Orange și nu stau gratuit pe Internetul oferit de Primărie și Starnet. Aproape în fiecare cartier este un loc de joacă pentru copii. La mine în cartier s-a construit al treilea teren. Probabil că și aceste locuri de joacă au fost aduse de Moș Crăciun pentru copii cuminți.

11. Își aduce aminte de cîte bănci erau în parcurile din Centru? În GP „Ștefan cel Mare”, erau cîteva în jurul havuzului și pe Aleea Clasicilor, în rest cam puține. Cît am fost liceian, apoi student, chiar era o problemă să găsesc o bancă liberă, lucru frustrant, dacă mai ești cu cineva. Acum sunt bănci cîte dorești și mult mai multă lume se poate relaxa în Parc. În Parcul Catedralei, chiar erau foarte puține bănci, acum sunt multe. Iarăși, băncile probabil au fost aduse de Zîna brazilor, tot Zîna brazilor le-a vopsit în verde și le-a instalat. Chirtoacă, clar că n-are nicio treabă cu asta.

12. Probabil pe toți îi doare fix în cot, sau într-o altă parte moale a corpului că lîngă Chișinău trebuia să se construiască o fabrică de ardere a deșeurilor. În contractul semnat pînă în 2007, era stipulat că: a. Fabrica putea să importe deșeuri de peste hotare. b. Cetățenii din Chișinău erau OBLIGAȚI să cumpere energia electrică produsă de fabrică. c. Primăria TREBUIA SĂ GARANTEZE cu propriile proprietăți faptul că cetățenii vor achita pentru energia electrică livrată. Cu alte cuvinte, dacă contractul s-ar fi semnat în așa formă, am fi supt degetul, la propriu, pentru că am fi devenit prizonierii unui agent economic străin, care ar fi putut pune la pămînt bugetul Primăriei. Ceea că au fost renegociate condițiile și toate aceste 3 puncte nu mai figurează în contract sunt meritele probabil lui Papa Carlo, doar Dorin e incompetent, cum poate el rezolva așa ceva.

13. Maidanezii. Cui îi plac maidanezii? Păi să-i ia și să-i crească. Mie nu-mi plac maidanezii. Ei prezintă pericol pentru mine și pentru familia mea. Băiatul meu nu se poate apăra de maidanezi, chiar și eu n-aș face mare lucru dacă m-a întîlni cu vreo 10 „indivizi”. Cînd Dorin a încercat să rezolve această problemă într-un mod civilizat, ce s-a întîmplat? I-au sărit în cap apărătorii de animale. Acum fără mare tam-tam, numărul lor se micșorează. Probabil că Dorin nici nu știe despre asta. Vin noaptea hoții de cîini și îi iau.

14. Parcul Valea Morilor. Chiar dacă în acest an s-a dat drumul la apă și în curînd lacul va fi din nou plin, nimeni din mass-media nu se grăbește să-l califice drept ca un succes al Primarului. Probabil că meritele trebuie să i le atribuim Zeului Apelor – Neptun, ce singur a scos nămolul din lac și l-a reumplut cu apă. Pentru a-și încununa opera, a adus și două lebede pe lac.

15. În Chișinău nu se investește în construcții. Spre exemplu: în Soroca, nu s-a construit niciun bloc nou de locuințe de la independență. Populația Tiraspolului a scăzut cu circa 40.000 de oameni în 20 de ani, iar Chișinăul continuă să crească, inclusiv și localitățile din suburbii.

16. Profesorii din Chișinău au beneficiat de creșteri salariale mai mari decît restul republicii.

17. Problema gunoiului. Stau la Ciocana și nu mai sunt probleme cu evacuarea gunoiului.

18. Demiterea angajaților corupți…. este oprită de justiția moldovenească, ce îi repun în funcție pe cei demiși din nou și din nou.

19. Mitul „Dorin – Superman”. Nu este Dorin un Superman. El este un om, în primul rînd. Atunci cînd cineva spune că nu i s-a rezolvat o problemă, el/ea trebuie să-și pună în primul rînd întrebarea: este Primarul General al Municipiului Chișinău persoana care trebuie să-i rezolve problema? Poate este o problemă ce se rezolvă la nivel de Pretură, sau de Direcție sau poate este o persoană concretă care trebuie să se ocupe de asta. Dacă persoana respectivă nu-i rezolvă problema, te adresezi mai departe, dar menționezi că persoana ce a examinat anterior problema este coruptă sau incompetentă, lucru pentru care ar putea zbura din Primărie. Din păcate, oamenii se obișnuiesc să se plîngă că Dorin e incompetent, dar nu procedează corect în demersurile lor.

20. Dorin nu are atribuții de Procuror, polițist sau judecător.

21. Dorin, chiar dacă este Primar, depinde în multe privințe de Consiliul Municipal. Acum stau și mă întreb: oameni buni, cum naiba a ieșit că Dorin a cîștigat alegerile, iar PCRM are majoritatea în Consiliul Municipal?! Acum, chiar dacă PL a luat 33% din voturi, asta nu-l ajută prea mult pe Dorin.

22. Cu e să te simți cînd Guvernul îți pune constant piedici, iar în același timp trebuie să fii Primar? Așa-i că nici nu-ți pasă, nu? Treaba lui Chirtoacă a fost să se descurce, iar tu să-l numești incompetent, nu? (aici folosesc procedeul dog’s whistle, cine știe despre ce e vorba – foarte bine).

23. Pe foarte mulți locuitori ai Capitalei, nici măcat în cot nu-i doare de datoriile Primăriei față de Termocom. Datorii ce au fost solicitate să fie achitate în regim de urgență, chiar dacă ele au fost acumulate mulți ani în șir, chiar pînă în 2007. Achitarea lor trebuia făcută în condițiile în care Primăria ba nu avea bani, ba avea conturile blocate (ceea ce mi se pare o prostie economică totală). Păi iată, Primăria s-s-a descurcat și cu asta.

24. Apropo de conturile blocate. Încearcă să-ți imaginezi că ai o firmă, în care lucrează mii de oameni, ce trebuie să primească salarii de la tine, ai credite luate, ai cheltuieli de făcut, procurări, iar conturile tale sunt blocate? Cum te-ai descurca?

25. Oamenii noștri sunt deprinși să nu facă nimic, să primească bani „nașaru” și să meargă „nașaru” cu trolebuzu. Eu am dat în Bruxelles, 2 euro pentru o călătorie cu aubobuzul. Eu am plătit în Munchen 5,2 euro pentru un abonament de o zi cu transportul public prin CENTRUL orașului. La noi s-a scumpit costul unei călătorii cu troleibuzul de la 1 leu la 2 lei și s-a început isteria. S-au anulat gratituitățile oferite unui număr impresionat de oameni-fantomă (numărul lor se estima din pod, nimeni nu a numărat cîți oameni cu adevărat mergeau gratis cu troleibuzul, în schimb, Primăria plătea pentru ei). Astfel, dintr-o gaură în buget de circa 150 milioane de lei (poate și mai mult) anual, situația s-a schimbat spre bine, economisindu-se zeci de milioane de lei. Tu, în locul lui Dorin, ai fi efectuat astfel de reforme, mai ales cînd e vorba de pensionari?

26. Compensațiile sociale. Ele au apărut de la început în Chișinău, abia apoi un astfel de mecanism a fost implementat pentru toată țara. Primăria îi ajută pe cei care nu au bani, oferindu-le bani, atît pentru încălzire, cît și pentru transport. Vorba ceea: cu 70 lei faci ce vreai: mergi cu troleibuzul sau îți cumperi votcă, treaba ta!

27. Sam Potolocchio a spus că cineva care dorește să devină Președintele SUA este un om cu adevărat nebun. Păi cum adică: să-ți imaginezi tu că ești mai bun decît alți 300 milioane de americani?! Ești nebun de-a binelea! Dorin tot este nebun, el de la 25 de ani a dorit să devină Primar General de Chișinău, și după 3 ani a reușit. A reușit și a doua oară. El este mai bun decît orice alt chișinăuian, pentru că nu s-a mai găsit un alt „nebun”/tupeist, care să poată să-l întreacă. Faptul că Dorin a fost reales Primar este un adevărat Succes, pe care cîrcotașii, dușmanii și invidioșii doresc să-l diminueze. Faptul că el a învins în duel cu un adversar foarte puternic (Igor Dodon) nu înseamnă că Dorin a fost un norocos, el pur și simplu a fost mai bun!

M-am oprit la 27, pentru că sper că Alex Lebedev să-mi promoveze articolul

Gata, acesta este ultimul articol pe care l-am scris în acest an despre politică. Pentru că mi-e greață de politica moldovească. Pentru că politicienii nu vin în fața noastră cu 27 de puncte prin care să spună: asta-i problema, iată soluția, asta-i altă problemă, avem și la ea soluție… soluțiile le vom implementa pînă la data cutare ș.a.m.d. Nu mă interesează discuțiile dintre ei, prin intermediul presei. Eu nu simt că ei se gîndesc la popor. Nici AIE, nici Opoziția.

Referitor la Dorin: el este o persoană ce scrie istorie acum, ar fi mai bine să-l ajutați și să nu-i săpați groapa pentru că alți „nebuni” ca el nu vom mai avea. Eu în locul lui demult i-aș fi trimis în bolta nebuloasă pe toți și m-aș fi mutat în Canada, aș fi întemeiat o familie și mi-ar fi fost totuna de bloggerii moldoveni, de consilieri ai prim-ministrului, de Filat, de Dodon, de Voronin, de Lupu ș.a.

Share on Facebook

Am aproape jumătate de an de cînd ofer consultanță Agenției Achiziții Publice și cred că e timpul să bucur așteptările cititorilor mei cu niște produse din interior.

Azi mă voi referi strict la modul în care Autoritățile Contractante (instituțiile publice) definesc Obiectul de Achiziție (o definire scurtă, dar foarte clară a bunurilor, serviciilor sau lucrărilor pe care Autoritatea Contractantă(AC) intenționează să le procure).

Prima dată cînd am văzut modul în care foarte multe Obiecte de Achiziții(OA) sunt scrise, chiar mi-am pus mîinile-n cap. De multe ori, pur și simplu, nu înțelegeam ce exact s-a procurat, dat fiind că OA era descris fie foarte vag, fie prea general, fie era imposibil de discifrat. Atunci m-am gîndit că probabil AC ar avea nevoie de „servicii de redactare literară” pentru că multe din AC pur și simplu își băteau joc de limba română și de bunul simț cînd defineau OA.

Să presupunem că sunt un agent economic și sunt invitat sau aflu că există o licitație pentru „bunuri pentru întreținerea transporturilor”. Mă uit ce pot să propun eu, dar n-am de unde ști exact ce fel de bunuri se cer și cum bunurile pot ajuta la întreținerea transporturilor. Poate ei au în vedere alte bunuri decît eu pot să le ofer. Poate atît eu, cît și AO înțeleg același lucru prin această definire, dar dacă nu? Aici nu e mare problemă: dai 200 de lei (de obicei) și primești documentele de licitație și poți afla exact ce s-a avut în vedere.

Unele descrieri sunt foarte întortocheate și îți zgîrîie urechea, chiar dacă au sens. De ce nu „produse alimentare pentru copii”, dar „produse alimentare pentru alimentarea copiilor”? Ce oare ce se are în vedere prin „produse din hîrtie pentru bucătărie”? Poate s-au dorit șervețele de hîrtie? Mi-e interesant ce s-a avut în vedere prin „echipament și inventar moale”? Poate se dorește un anumit tip de mobilă? Personal, nu prea înțeleg cum arată și ce reprezintă un echipament moale.

Altele sunt foarte sofisticate și se referă de obicei la lucrări de construcții. De exemplu: „lucrări de reparație curentă a drumurilor publice din pietriș amplasate teritorial”. Astfel de descriere trebuie dată  la elevii claselor gimnaziale să o analizeze și să propună ceva mai clar și logic.

O adevărată isterie printre OA sunt inventarele. Inventare de care dorești. AC nu-ți spune exact ce-și dorește, dar face aluzii la diferite tipuri de inventare. Sunt foarte curios să știu cum trebuie să arate un „inventar de o singură folosință”.

Alt lucru pe care nu-l pot înțelege sunt mărfurile. Ele pot să fie de uz gospodăresc, de gospodărie, gospodărești, de uz casnic etc. Ce exact înseamnă mărfuri gospodărești? Idee n-am. Nu știu dacă mătura e marfă gospodărească, sau poate un ceainic e o marfă gospodărească. Nu contează, gospodari să fim, vorba ceea! Dar ce înseamnă mărfuri electrice? Este vorba de motoare electrice, tablouri electrice, lămpi electrice, accesorii electrice, pompe electrice, condensatoare electrice sau de altceva?

Încerc să-mi imaginez ce înseamnă și „protocol clinic instituțional”, ca să-mi pot imagina și cum arată mai multe astfel de protocoale.

Unele dintre OA nu spun mare lucru. „Servicii de întreținere”, bunăoară. A cui întreținere? Încearcă de ghicește.

Foarte mult mi-a plăcut expresia „substanțe consumabile medicale” și nu știu dacă este vorba de medicamente sau de altceva… Nu știu și ce se are în vedere prin „consumabile” în acest caz.

Aș mai vrea să știu și ce exact conțin „serviciile cu caracter cultural artistic”. Este vorba de un concert sau de un spectacol sau de o serie de concerte și spectacole. Sau e vorba de cu totul altceva.

Dacă aveți ceva lucrări de lichidare, puteți să vă adresați la DETS Ciocana. Ei au nevoie de așa lucrări cîteodată. Nu știu ce înseamnă lucrări de lichidare, dar mă bucur că nu este vorba de servicii de lichidare.

Poate nu toate 24 dintre cele titluri incluse în formularul de jos vi s-au părut spectaculoase, unele poate vi s-au părut clare, nu neg. Mai jos puteți alege cîteva care vi s-au părut cel mai mult și să vă dați cu părerea.

Pentru cîrcotași menționez că public aceste date nu „for fun”, dat fiind că promovez intens implementarea CPV (Vocabularului Comun al Achizițiilor), ce este utilizat în țările Uniunii Europene și care prezintă un clasificator al bunurilor, serviciilor și lucrărilor. Cu ajutorul CPV, poți afla foarte exact despre ce OA este vorba, conform codurilor utilizate. O altă comoditate este că se poate de înțeles OA în baza codurilor CPV, indiferent de limba în care vorbești. Puteți să aflați mai multe despre CPV pe site-ul www.cpv.ro.

Sper că după ce voi publica acest articol, Guvernul va emite mai rapid HG ce va reglementa implementarea CPV în Moldova. Planul de acțiuni deja l-am elaborat, urmează doar să intre în vigoare HG.

Iată și formularul, facem top pentru primul trimestru 2011. În al doilea trimestru sunt cîteva „perle” și mai și, dar le voi prezenta mai apoi
Click aici dacă nu apare formularul

Share on Facebook

Share on Facebook

Dorin Chirtoacă a avut nevoie să recupereze o diferenţă de 5075 de voturi faţă de contracandidatul său, Igor Dodon, după rezultatele primului tur de scrutin, pentru a cîştiga alegerile.

În turul II, numărul de voturi suplimentare acumulate de Dorin Chirtoacă în oraşul Chişinău a fost cu 4951 mai multe decît cele obţinute în plus de Igor Dodon. Astfel, rezultatul mai bun în raza oraşului Chişinău nu i-ar fi asigurat victoria lui Dorin Chirtoacă, mai rămînînd 124 voturi de recuperat.

În suburbii, Dorin Chirtoacă a mai adăugat 4546 voturi în plus faţă de Igor Dodon, astfel că diferenţa generală de voturi între cei doi contracandidaţi a fost de 4422 voturi.

Chirtoacă a ieşit învingător în turul II pentru că a lucrat mai eficient. Doar cu excepţia orăşelului Cricova, în toate celelalte sectoare şi localităţi din mun. Chişinău, Chirtoacă şi-a îmbunătăţit scorul său, comparativ cu turul I, adunînd mai multe voturi suplimentare decît Igor Dodon. Chirtoacă a obţinut mai puţine voturi în sectoarele Botanica, Rîşcani şi Buiucani, orăşelul Vadul lui Vodă şi com. Vatra, învingînd în toate celelalte.

În total, în turul II, Chirtoacă a obţinut cu 25924 voturi mai mult faţă de primul tur, în timp ce Igor Dodon cu 16427 mai mult. Astfel, Chirtoacă a obţinut cu 4803 voturi mai mult în sectorul Botanica (Dodon cu 4497 mai mult), în Rîşcani – 4558(3755), la Ciocana – 3732(2200), în Centru – 3269(1950) şi la Buiucani – 3402(2411). În Băcioi, Dorin Chirtoacă de asemenea a reuşit să-şi îmbunătăţească semnificativ scorul, cîştigînd peste 1000 de voturi: el a obţinut cu 940 voturi mai mult faţă de primul tur, în timp ce Igor Dodon – cu 61 mai puţine.

Dacă cei mai mulţi alegători, Dorin Chirtoacă îi are în suburbiile capitalei (24% din voturi), atunci Igor Dodon se bazează într-o măsură chiar mai mare pe electoratul din sectorul Botanica, unde are 26% din votanţi. În acelaşi timp, Dodon îşi are doar 12% din simpatizanţi printre alegătorii din suburbii, în timp ce Chirtoacă are 17% din propriul electorat domiciliat la Botanica. Mai mulţi alegători ca la Botanica, Dorin Chirtoacă mai are doar la Rîşcani (18%).

În tabelul de mai sus, puteţi observa în ultimele 3 coloniţe: cu cîte voturi mai mult au acumulat Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon în turul II şi cîte voturi a recuperat/câştigat Dorin Chirtoacă, comparativ cu Igor Dodon, faţă de primul tur.

În ultimul grafic puteţi observa evoluţia numărului de voturi pe care Dorin Chirtoacă le-a acumulat la alegerile anticipate din iulie 2005, la cele repetate din decembrie 2005 (ambele invalidate datorită participării reduse), în cele două tururi din cadrul alegerilor din 2007 şi 2011. De fiecare dată, Dorin Chirtoacă a acumulat mai multe voturi. Acum, Dorin Chirtoacă este unica persoană în funcţie, ce a fost aleasă cu aşa un număr mare de voturi (186,9 mii). Doar Petru Lucinschi a fost ales în funcţia de preşedinte cu un număr mai mare de voturi (peste 900 mii).

Share on Facebook

Stăteam frumos pe malul Mării Mediterane, cu eclipsa de Lună în faţă şi mă gîndeam… oare cine se mai odihneşte în Constanţa şi cine mai cîntă cu drag “O seară la Constanţa… Ce nu o pot uita… O seară la Constanţa… Îţi frînge inima…”.

Atunci nici nu ştiam că voi ajunge în Constanţa chiar a doua zi, chiar dacă nu planificasem asta şi chiar dacă nu doream să trec prin Constanţa. Şocul cultural l-am avut în aeroport: am găsit ghişeul unde se făcea check-in pentru Chişinău şi am ocupat loc la coadă. La un moment dat, văd că în loc de Chişinău apare Constanţa. Vorba cîntecului: I asked myself – WTF? Am aflat de la colegii de coadă că avionul va trece prin Constanţa şi apoi va ajunge în Chişinău.

Avionul a decolat cu o întîrziere de peste 30 min, pentru că unii conaţionali au întîrziat, probabil că se făcea greu check-in-ul. Dar asta nu-i cel mai spectaculos: am aterizat în Constanţa după o oră 15 min. Şi ce am făcut în Constanţa? Avionul a făcut manevra, s-a apropiat de terminal şi s-a oprit. Nicio uşă deschisă, nimeni nu s-a apropiat de avion. Pur şi simplu am stat 5 minute. Apoi avionul a făcut altă manevră, s-a întreptat pe pista de decolare şi în 35 de minute am fost în Chişinău. În total, am ajuns cu 45-50 min mai tîrziu decît trebuia (aterizarea în Constanţa a făcut zborul mai lung cu 15-20 min).

Explicaţia economică e destul de simplă: Moldavian Airlines n-are dreptul să facă curse charter Chişinău-Antalia şi face curse Chişinău-Constanţa-Antalia şi înapoi. Ei au găsit soluţia, în condiţiile că nu li s-au dat voie să facă curse charter directe Chişinău-Antalia. Ceea ce se întîmplă la noi e o Prostie adevărată. Nu înţeleg de ce trebuie să trecem prin Constanţa, doar pentru a mima o escală şi a mima că nu se face cursa Antalia-Chişinău, ci Antalia-Constanţa, apoi Constanţa-Chişinău. De la această escală nu cîştigă nici pasagerii, inclusiv mulţi copii care trebuie să suporte două aterizări şi decolări în loc de una, nici compania, ce are costuri mai mari.

PS Nu uitaţi să veniţi pe 19 iunie la vot. Eu am venit. +1

Share on Facebook

E noapte din nou în Moldova…
Suspansul privind rezultatele alegerilor încă pulsează în sîngele chişinăuienilor…
Noaptea trecută ei au adormit, ascultînd o poveste frumoasă de la nenea Exit-Poll
S-au trezit cu rezultate diametral opuse, povestite de o păsărică mediatică rătăcită…
Toată ziua au aşteptat noi rezultate…adevărate..
Spre seară iarăşi povestea pare frumoasă, dar nu chiar de tot..
Pentru că povestea nu se va încheia în această noapte..
Nenea Cec va dezvălui finalul adevărat al poveştii…dar nu acum
Pînă atunci, dragi cetăţeni-chişinăuieni, vă urez noapte bună pentru că
E noapte din nou în Moldova…

La moment, sunt procesate 92,67% din voturi şi pentru prima dată, Igor Dodon are sub 50%, ceea ce înseamnă că povestea mai poate continua două săptămîni, cel puţin…

Share on Facebook

E dimineaţă din nou în Moldova,
Lumea s-a sculat mai devreme să privească pe net şi la TV rezultatele alegerilor
Ceea ce au văzut au fost mai multe voturi pentru PCRM
Mult mai multe
Chiar mai multe decît şi-ar fi putut imagina
De azi avem un nou Primar general
Avem mai mulţi primari roşii în toată ţara
Mult mai mulţi
Pentru prima dată,
Avem un Consiliu Municipal roşu..
Foarte roşu…
E dimineaţă din nou în Moldova…

Acum… urmează să vedem ce va fi. A cîştigat Soluţia, deci vom avea ordine la Primărie, vom avea drumuri noi, proiecte de modernizare a capitalei, de reconstrucţie a centrului istoric. Vor veni oameni competenţi la Primărie. Nu vor mai fi certuri în Consiliul Municipal, unde o fracţiune va avea majoritatea clară. Ce e rău în asta? Bună dimineaţa!

PS Acest articol l-am scris fiind condus de informația eronată, găsită la ora 7:00 pe site-ul unimedia.md. Acum același site a anunțat că nu poate fi vorba de 99% voturi procesate. Deci, putem asista la o situație de seară (cea a exit-pollurilor), cea de dimineață(Dodon – primar, PCRM – majoritatea în Consiliul Municipal) și la o altă situație în decursul zilei (turul II).

Share on Facebook

Institutul IDEA te invită să votezi în dimineaţa zilei de 5 iunie, dacă ai 18 ani şi să vii apoi la Complexul Sportiv Buiucani (regiunea Sculeni, după Parcul La Izvor) să petreci cîteva ore în compania unor oameni faini ce vor participa la Cupa IDEA la fotbal, ediţia II.

Ce vei găsi?
- 12 echipe ce vor lupta pentru titlu şi glorie
- cel puţin 70 de jucători amatori de fotbal
- foarte multă lume faină, care îşi vor încuraja echipa favorită

Primul meci va începe exact la ora 11:00, turneul urmînd să se încheie la ora 15:00. Echipele sunt împărţite în 3 grupe, din fiecare urmînd să se califice în finală cîştigătoarea grupei şi cea mai bine clasată de pe locul 2.

Amintim că turneul de fotbal Cupa IDEA a mai avut o ediţie, pe 17 aprilie 2011, atunci cîştigătoare fiind echipa TorrentsMD, care de această dată nu va participa, urmînd ca să fie desemnată o nouă deţinătoare a Cupei IDEA. Detalii despre prima ediţie găsiţi aici. Poze de la prima ediţie găsiţi aici.

Grupele sunt următoarele:

Astfel, meciul de debut se va juca între echipa IDEA şi Hai Moldova pe terenul 1. Amintim că cu o săptămînă în urmă, IDEA a învins echipa Hai Moldova, cu 1-0, într-un meci amical. Simultan, pe terenul 2 vor juca debutanţii FC Albişoara şi deţinătorii medaliei de bronz din prima ediţie – CMJI. Grupa A se anunţă drept una de foc, unde cel puţin 3 echipe vor lupta pentru primul loc.

Spre deosebire de echipele din grupa A, toate cele din B sunt debutante la Cupa IDEA. E cert că măcar una din acest echipe va juca în semifinală.

De această dată, echipa AIESEC intenţionează să aibă o prestaţie mai bună şi şi-au pus obiectiv calificarea în semifinale. Oricum, cel puţin două echipe vor opune rezistenţă: finaliştii din ediţia trecută – echpa ProComunitate şi echipa MediaPoint, ce a finisat pe locul 4 la prima ediţie. Echipa 5k este debutantă.

Share on Facebook

Ştiţi cumva cine este cel mai votat politician în funcţie, în acest moment? Adică politicianul ce a fost ales în mod direct de popor, acumulînd cele mai multe voturi?

Dacă facem abstracţie de faptul că Dorin Chirtoacă a degrevat din funcţie pe perioada campaniei electorale, el este cel mai popular politician ce a fost ales de popor.

130,181 – ăsta e numărul de persoane ce l-au votat pe Dorin Chirtoacă în 2007. Nicio altă persoană aleasă din Moldova n-a obţinut un scor mai mare în ultimii patru ani.

31,576 – cu atîtea voturi a fost ales Başcanul Găgăuziei – Mihail Formuzal, în 2010.

140,692 – cu atîtea voturi a fost ales Primar General al municipiului Chişinău, Serafim Urecheam în 2003, deşi a luat mai puţine procente ca Dorin Chirtoacă în 2007 (participarea a fost mai mare în 2003).

919 831 – cu atîtea voturi a fost ales în funcţia de Preşedinte al Moldovei, Petru Lucinschi la 1 decembrie 1996, fiind, de fapt, unicul preşedinte ales direct de către popor.

159.393 – atîtea voturi a acumulat Vladimir Voronin la aceleaşi alegeri prezidenţiale din 1996, în primul tur.

Deci, noi nu am avut prea multe persoane votate masiv, de la independenţă încoace. Din păcate, nu am reuşit să găsesc informaţii on-line referitor la alegerile locale din alte localităţi din Moldova, dar la sigur nicio altă persoană nu ar fi luat peste 31576 voturi, dat fiind că al doilea oraş Bălţi – are o populaţie cu puţin peste 100 de mii de locuitori, dintre care participă la alegerile locale cca 35-40% din alegători. Deci, avem 4 persoane în cei 20 de ani de independenţă, ce au fost votaţi de cel puţin 30 de mii de oameni: Petru Lucinschi, ca preşedinte, Serafim Urechean şi Dorin Chirtoacă – ca primari generali de Chişinău şi Mihail Formuzal – ca başcan al Găgăuziei. Dacă e să vorbim despre cîte persoane sunt alese direct de către populaţie, în prezent avem 898 de primari ce urmează a fi aleşi, în rest: consiliile locale, raionale, municipale sunt alese în baza listelor de partid, deşi nu putem exclude că din cei 10622 posturi de consilieri locali ce urmează a fi aleşi, circa 400 vor reveni candidaţilor independenţi (ca în 2007). Deci avem în total circa 1200 de persoane ce vor fi alese direct de către populaţie. Raportată la populaţia totală, avem un ales direct la 3000 de cetăţeni.

În SUA, spre exemplu, nu există alegeri pe listă de partid, astfel că numărul total de persoane alese direct de către populaţie depăşeşte jumătate de milion de persoane. Raportat la numărul total de cetăţeni SUA, ei au o persoană aleasă direct la fiecare 600 de locuitori.

* în 1990, alegerile au avut loc pe circumscripţii electorale, din păcate, nu am găsit rezultatele. Dacă cineva are rezultatele complete ale alegerilor locale din 1995, 1999 şi parlamentare din 1990, vă rog să-mi trimiteţi pe mail clubulidea@gmail.com.

Share on Facebook

Doream să fac un studiu care să arate care e motivaţia candidaţilor fără şanse şi a partidelor mici în participarea la campania electorală. Cînd vezi un candidat, la care pe frunte scrie 0,5% şi care afirmă că el cu siguranţă va deveni primar, începi să ai sentimente contradictorii: să-ţi fie milă de el sau să rîzi.

Sam Potolicchio, aducînd exemplul candidaţilor la preşedenţia SUA, a afirmat un lucru foarte clar: toţi aceşti candidaţi sunt CRAZY. Chiar CRAZY de tot! Deoarece fiecare din ei îşi închipuie că el este mai bun decît alţi 300 milioane de oameni şi fiecare e gata să facă tot posibilul pentru a demonstra că într-adevăr aşa şi este.

La noi, populaţia e mai mică, deci şi politicienii sunt CRAZY, dar nu în aşa măsură ca acei din SUA

În traducere din engleză, CRAZY are mai multe sensuri, dar nu ştiu pe care exact Sam l-a avut în vedere. Poate că excentric…

Share on Facebook

Imagine simbolică. Sursa: http://3.bp.blogspot.com/

Prelegerea de azi a lui Sam Potolicchio m-a inspirat să scriu acest articol. Poate că au mai influenţat şi alţi doi factori: faptul că am asistat la o prelegere într-o zi de dumică, ceea ce e  neobişnuit pentru mine, la fel ca şi faptul că deobicei eu predau şi am foarte rare ocazii să fiu în rol de ascultător

Care-i chestia cu religia? Am auzit o analiză foarte interesantă făcută de Sam, din care poate fi extrase două concluzii foarte interesante:

1. Acolo unde statul este mai apropiat de religia oficială (o susţine mai mult sau chiar o controlează), populaţia, în general, este mai puţin religioasă.

2. O modalitate de a-ţi maximaliza efectul din practicarea unei religii este să fii întotdeauna sceptic faţă de principiile de care se conduce religia ta. Asta ar însemna literalmente următoarele: dacă religia ta îţi spune că există viaţă după moarte, atunci încercînd să negi această afirmaţie, în final obţiii două lucruri importante: a. Studiezi mai atent acest aspect şi-ţi aprofundezi cunoştinţele teoretice. b. În final, te convingi că acest principiu este adevărat sau fals. În cazul existenţei vieţii după moarte, dar şi în multe alte cazuri e foarte greu, chiar imposibil de ajuns la un adevăr absolut, ceea ce înseamnă că rămîne punctul a: faptul că reuşeşti să cunoşti mai multe despre ceea ce te interesează şi implicit despre ceea ce-ţi spune religia ta.

Eu nu am făcut studii privind influenţa religiei asupra unor factori economici, sociali, politici sau de altă natură pentru Moldova. Aş fi recunoscător dacă vreo companie sociologică îmi va oferi o bază de date SPSS care ar conţine răspunsul la un set de întrebări, dar şi repartiţia conform religiei a persoanelor intervievate.

Un panou publicitar din 2010

Despre religie în Moldova în general nu prea se vorbeşte. Faptul că se organizează proteste şi apar tensiuni între grupuri religioase sau că se scandează că Moldova este o ţară ortodoxă şi punctum, nu înseamnă neapărat că cineva cu adevărat discută despre religie şi încearcă să pătrundă în esenţa religiei (acei care o fac sunt foarte puţini). Asta se întîmplă chiar contrar teoriei lui Sam, conform căreia, probabilitatea ca două persoane, sau grupuri ce practică religii diferite să se certe este foarte mică atunci cînd aceste persoane nu sunt iniţiate foarte mult în esenţa religiilor lor. Adică: cu cît mai puţin cunoşti despre propria religie, cu atît mai puţine diferenţe poţi găsi între religia ta şi o altă religie, deci ai mai puţine motive să polemizezi cu cineva de religie diferită. În satele din Moldova unde există o biserică ortodoxă şi una baptistă, certurile ajung mai că la cuţite, chiar dacă esenţa certurilor nu este una pur religioasă şi nu se bazează pe polemici bazate pe argumente date din Biblie.

Separarea religiei de stat în Moldova nu e posibilă. Imaginaţi-vă că un candidat la preşedenţie este musulman. Credeţi că va fi ales? Nicio şansă.

Sunt cîteva întrebări la care aş vrea şi eu să aflu un răspuns, pentru a face o comparaţie cu situaţia din SUA, prezentată de Sam:

- cîte procente din populaţia Moldovei se consideră ca aparţinînd unei religii? Deci aşa: conform Recensămîntului Populaţiei Moldovei din 2004 (fără transnistria), 0,4% sunt atei, 1% fără religie şi 2,2% nu şi-au declarat religia, ceea ce înseamnă că 98,6% din populaţia Moldovei se consideră ca aparţinînd unei religii.

- cîte procente din populaţia Moldovei reprezintă religia dominantă? 93,3% s-au declarat creştini ortodoxşi. Al doilea loc este ocupat de baptişti, tot creştini, cu 1%. Astfel, nu putem spune că avem o diversitate religioasă în ţară.

- cîte procente din populaţia Moldovei frecventează biserica?

- cîte procente din populaţie frecventează des biserica, să zicem o dată în săptămînă?

- cîte procente citesc Biblia?

- cîte procente citesc Biblia zilnic?

Protest paşnic creştin-ortodox

În SUA, spre exemplu, foarte mulţi citesc Biblia, chiar şi zilnic. La noi – nu ştiu, nu sunt date.

La sfîrşit voi face o concluzie simplă: a discuta despre religie e foarte interesant, dar e şi riscant în acelaşi timp, pentru că religia ţine foarte mult de modul în care un om gîndeşte şi simte, astfel că majoritatea oamenilor vor tinde să fie foarte subiectivi, deci şi orice discuţie comparativă sau analiză ar fi foarte dificil de făcut, dar şi mai dificil de a o face să fie general acceptată. Cel mai probabil orice analiză va fi mai degrabă criticată.

Share on Facebook

Cumătrismul european nu e o noutate, dar e foarte interesant de văzut cît de amplu este el, care ţări sunt cele mai implicate în cumătrism şi care sunt mai puţin. Cine are mai mulţi prieteni, şi cine trebuie să se bazeze doar pe forţele proprii. Mai elocvent exemplu ca rezultatele de la concursul Eurovision Song Contest(ESC) nu există, deci să purcedem! Aici este un link cu rezultatele votului din finala ce s-a consumat ieri.

Definiţie:

Se numeşte BLOC - un grup de ţări ce au participat la concursul ESC, ce au avut un comportament de a se vota între ele şi au avut măcar o ţară reprezentată în finală.

Definim 7 blocuri:

Blocul Nordic+fani: Islanda, Suedia, Finlanda, Estonia, Danemarka + Ungaria şi Izrael.

Blocul Britanic+fani: Irlanda, Marea Britanie, Malta + Bulgaria şi Letonia.

Blocul CSI+fani: Rusia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Lituania, Slovacia, Armenia, Georgia, Azerbaidjan şi Turcia.

Blocul Germanic: Olanda, Germania, Austria, Elveţia.

Blocul Latin: Portugalia, Franţa, Belgia, România, Moldova. (Andorra, Monaco şi Luxemburg n-au participat)

Blocul Sudic: Italia, Grecia, Cipru, Albania, San Marino.

Blocul Balcanic: Slovenia, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia.(Muntenegru n-a participat)

Cehia la fel nu a participat, dar votul ei rar corelează cu vreun bloc.

Iată cum s-au votat blocurile între ele:

n – numărul de ţări din bloc ce au participat în finală

N – numărul de ţări în bloc ce au votat

Max – numărul maxim de puncte pe care ţările dintr-un bloc puteau să le acorde ţărilor din acelaşi bloc, participante în finală

% – raportul procentual între cîte puncte s-au acordat în interiorul blocului şi numărul maxim pe care l-ar fi putut acorda.

ultimele 7 coloane – repartizarea în procente a punctelor primite din partea blocurilor: pe diagonală – de la propriul bloc. (suma pe fiecare rînd este de 100%)

Concluzii preliminare:

1. Cel mai mare cumătrism european se atestă în Balcani: cele cinci ţări au acordat 98% de puncte (practic toate) din cîte puteau teoretic acorda către ţările din acelaşi bloc ce au cîntat în finală – Serbia, Sloveni şi Bosnia şi Herţegovina. (adică ar fi putut acorda nu mai mult de 125, dar au acordat 123)

2. Un cumătrism comparabil cu cel balcanic are loc în cadrul ţărilor CSI şi prietenii lor. 90,4% din ceea ce puteau lăsa “în casă” – le-au păstrat.

3. Două blocuri şi-au acordat mai puţin din 50% puncte posibile propriilor ţări: blocul Latin şi cel Germanic.

4. Blocul Sudic a acordat mai multe puncte blocului CSI decît propriilor ţări, dat fiind că din blocul CSI au cîntat mai multe ţări în finală.

5. Simpatii între blocuri, practic, nu există. Blocurile, de obicei, îşi votează în primul rînd propriile ţări, apoi ţările care le-au plăcut.

6. O mică simpatie între blocul Nordic şi Britanic se atestă totuşi. Britanicii au primit 16% din puncte de la Nord, iar nordicii au primit 14% de la britanici.

7. Balcanicii sunt de asemenea iubiţi de nordici, 21% din punctele balcanicilor au venit din Scandinavia.

8. Balcanicii, în schimb, nu prea au primit puncte de la britanici (doar 3% din total) şi invers la fel.

9. Germanicii cu Latinii de asemenea nu prea se împacă, ei au primit cîte 5% fiecare, din partea celuilalt bloc. Exact aceeaşi situaţie este între Balcanici şi Latini.

10. La capitolul “Dragoste neîmpărtăşită”, menţionăm relaţia între blocul Latin şi CSI. Latinii au primit 20% din punctele lor din partea CSI, în schimb CSI a primit doar 8% din punctele acumulate, de la latini. Acest lucru se datorează în primul rînd faptului că 61% din puncte ale CSI au fost primite tot de la ţări CSI+prieteni.

11. În blocul Balcanic, fiecare ţară participantă în finală a primit, în mediu 8,2 puncte de la ţările din acelaşi bloc. În blocul CSI – 7,1 puncte, în blocul Sudic – 6,3, cel mai puţin în blocul Germanic – 3,8, mai mult datorită prestaţiei proaste a Elveţiei, ce a luat foarte puţine puncte.

12. Cei puţini generoşi cu vecinii au fost cei din blocul Latin cu cei din CSI – doar cîte 0,5 puncte fiecare ţară din blocul CSI a primit de la fiecare ţară latină, în mediu.

13. Cei mai darnici cu vecinii au fost cei din Sud cu Balcanicii – cîte 7,2 puncte pentru fiecare ţară, în mediu.

14. Deşi în trecut, ţările baltice se regăseau într-un singur bloc, votîndu-se reciproc, de data asta, ele au aderat la 3 blocuri diferite, dat fiind că nu s-au votat reciproc.

CINE A VOTAT CEL MAI CINSTIT?

Cumătrismul se răspîndeşte neuniform asupra europenilor, pe unii, această boală nu-i afectează aşa mult. Mai jos, vă prezint un raiting al gradului de obiectivitate al votului exprimat. Se consideră un vot obiectiv, cel care reflectă cît mai real scorul final al ESC. Se consideră că scorul final al ESC reprezintă un raport obiectiv al nivelului pieselor interpretate. Indicele poate avea valori între -1 (ceea ce în acest caz e posibil doar teoretic) şi 1. Cu cît valoarea lui e mai aproape de 1, cu atît mai aproape e votul ţării respective faţă de votul general. Valori aproape de zero înseamnă că ţara a votat foarte arbitrar, în special ţări ce nu s-au clasat în primele zece în topul general.

Concuzii preliminare (continuare):

15. Cei mai cinstiţi au fost şi cele mai mici ţări ce au votat: San Marino şi Malta. În cazul San Marino votul pentru Italia, ceea ce reprezintă un act evident de cumătrism, pur şi simplu a coincis cu faptul că Italia s-a clasat foarte sus în clasamentul general.

16. Relativ obiective sunt Olanda, Cipru, Grecia, Turcia, Franţa, Slovacia, Albania şi Estonia. În cazul lor, mi-a fost mai greu să le atribui la un bloc anumit.

17. Cel mai aiurea a votat Italia, ea acordînd punctaje foarte mari ţărilor ce s-au clasat în final sub top-10. Menţionăm aici 12 puncte acordate României, 10 puncte acordate Marii Britanii şi 8 puncte date Moldovei – niciuna din aceste 3 nu s-au clasat printre primele 10.

18. Aiurea au votat şi Danemarca, Elveţia, Serbia, Norvegia, Irlanda, Bulgaria, Marea Britanie, Germania, Finlanda şi Azerbaidjan. Votul lor nu reflectă deloc votul general stabilit.

19. Moldova în acest clasament s-a clasat cam pe la mijloc, doar într-o măsură mică votul nostru a corespuns cu cel general.

CINE A FOST CEL MAI PUŢIN DEPENDENT DE BLOCURI?

Nu toate ţările ce au fost repartizate pe blocuri au dat dovadă de cumătrism. Unele din ele şi-au repartizat cele 58 de puncte către mai multe blocuri. Să vedem cine a dat mai multe voturi propriului bloc şi cine nu a ţinut cont de criteriul regional:

Alte concluzii:

20. Sunt cinci ţări care au dat punctaj maxim ţărilor din blocul în care face parte. (exemplu: dacă sunt 3 ţări, ele le-au acordat 12, 10 şi 8 puncte): Macedonia, Bosnia Herţegovina, Slovenia, Serbia, Albania şi Marea Britanie. În cazul primelor 4 e clar că cumătrismul european vine din Balcani, în al doilea caz e mai simplu: Marea Britanie a acordat 12 puncte Irlandei, iar în blocul lor au fost doar 2 finaliste.

21. Croaţia, San Marino şi Georgia au lăsat cel puţin 90% din punctajul maixm către ţările din interiorul blocului. (ex: San Marino a acordat 20 de puncte Italiei şi Greciei, ar fi putut acorda maxim 22 de puncte, iar Georgia a acordat 34 de puncte celor 5 finaliste din blocul CSI şi ar fi putut acorda maxim 37 de puncte).

22. Islanda, Ucraina, Norvegia şi Grecia sunt de asemenea foarte loiale blocurilor lor – cel puţin 80% din puncte – pentru “prieteni”

23. Moldova a acordat 47% de punctajul maximal blocului Latin şi 70% din punctajul maximal către blocul CSI, ceea ce înseamnă că mai degrabă Moldova face parte din blocul CSI, deşi se integrează binişor şi în blocul Latin. Ca să fie mai clar: Moldova putea acorda maxim 30 de puncte pentru România, Spania şi Franţa (blocul latin), şi le-a acordat 14 puncte, adică 47%. De asemenea, Moldova ar fi putut acorda nu mai mult de 43 de puncte pentru Rusia, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan şi Lituania, şi le-a acordat 30 de puncte, adică 69,7% din maximal posibil.

24. România nu este cu mult mai integrată în blocul Latin, ea a acordat cu doar 3 puncte mai mult blocului, decît a făcut-o Moldova. Oricum, România nu s-ar putea integra mai bine cu niciun alt bloc, în afară de cel Latin.

25. Italia a dat doar 17% din punctajul maximal propriului grup, din care a mai cîntat doar Grecia, lucru explicat mai mult că membrii acestui grup au votat masiv Grecia şi Italia, în schimb n-au participat şi n-au putut lua multe puncte de la aceste două ţări.

26. La capitolul diversitate şi loialitate faţă de propriul bloc, cei mai loiali sunt norvegienii. Ei au acumulat un scor maxim de 76,8 punte pentru indicele sintetic ce ţine cont de numărul de ţări participante în bloc, numărul de puncte acordate propriului bloc şi de dispersia punctelor acordate între diferite blocuri. Cu cît punctajul este mai mare, cu atît ţara respectivă a fost mai ataşată de propriul bloc şi a dat mai puţine puncte altora. În “ceafa norvegienilor le suflă” Georgia şi Macedonia – două ţări ce ţin foarte mult la relaţiile de cumătrism local european. Albania, Croaţia şi Islanda tot sunt pe aproape.

27. Top cinci ţări ce şi-au repartizat voturile în dependenţă de alte criterii decît cele regionale şi de bună vecinătate sunt: Italia, Olanda, Germania, Austria şi Slovacia.

Iată şi tabelul:

CEL MAI MARE CUMĂTRISM:

Concluzia principală a acestui articol a fost menţionată cel puţin de două ori pe parcurs: cel mai mare cumătrism european se află în Balcani, ceva mai puţin pronunţat este în CSI şi între ţările nordice. În rest, cumătrismul se manifestă ca relaţii bilaterale mai degrabă şi are mai puţin pronunţat caracterul regional – de bloc. Spre exemplu: Turcia şi Azerbaidjan întotdeauna se vor schimba cu cîte 12 puncte, în schimb Turcia nu va vota alte ţări din CSI, la fel ca şi România.

EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ CUMĂTRISM?

Dacă tot am discutat acum despre cumătrismul european, ce ar fi să presupunem că el nu există? Ce ar fi ca ţările din blocurile menţionate n-ar avea dreptul să se voteze între ele? Ce ar fi dacă vom repartiza punctele acordate propriului bloc către exterior, în mod proporţional?

Ar ieşi ceva cu totul inedit, ce ar schimba complet imaginea finală a clasamentului. În primul rînd, cîştigătoare ar ieşi Italia, ce a primit voturi de la diferite blocuri, chiar dacă cele mai multe au venit din Sud. Azerbaidjan ar fi ieşit abia a doua, deoarece a primit foarte multe voturi din propriul bloc.

Cel mai mare beneficiar al cumătrismului ar fi Georgia, ce ar fi obţinut cu 61 de puncte mai puţin, dacă ţările din CSI n-ar fi avut dreptul s-o voteze, asta ar clasa-o cu 10 locuri mai jos, adică pe locul 19.  Tot datorită cumătrismului, Finlanda a evitat să încheie concursul pe ultimul loc şi a obţinut cu 33 de puncte mai mult.  Islanda, Ucraina şi Danemarca sunt alte ţări ce au beneficiat considerabil de votul vecinilor.

Să vedem care sunt victimele cumătrismului: în primul rînd, Italia, pentru că altfel, ei ar fi luat primul loc (personal, nu-mi place piesa lor şi n-aş fi vrut să câştige, dar aici prezint strict analiza rezultatelor). Italia ar fi obţinut cu 62 de puncte mai mult, dacă n-ar fi fost cumătrism. Germania şi Grecia ar fi finisat concursul mai sus, pe locurile 5 şi respectiv 4. Moldova de asemenea este o mare victimă a înţelegerilor de cartel europene. Ţara noastră a ratat 26 de puncte şi ar fi putut să finiseze pe locul 8.

Cel mai puţin afectate de cumătrism au fost Suedia, care de asemenea ar fi finisat pe locul 3, cu doar 4 puncte mai puţin. Surprinzător e că cumătrismul n-ar fi afectat prea mult punctajul a două ţări balcanice: Bosnia Herţegovina şi Serbia, în schimb ele ar fi fost clasate respectiv cu 3 poziţii mai jos şi cu o poziţie mai sus.

Iată cum ar fi arătat clasamentul, dacă excludem cumătrismul:

PS Articolul e lung, are multe cifre, dar dacă tot ai ajuns aici, mai fă un efort, pune like!

Share on Facebook

Probabil că fiecare fiinţă umană are un vis la care ţine foarte mult şi pe care doreşte să se îndeplinească. Probabil şi tu, cititorule, ai visul tău. O să-ţi povestesc astăzi despre visul meu şi o pot face asta acum deoarece ştiu că visul nu se va realiza. De mic, îmi plăcea să mă văd un… fotbalist şi nu unul care face legea la CF Barcelona sau la Arsenal, dar un banal jucător al selecţionatei Moldovei la fotbal.

Dacă e să vorbesc pur matematic, şansele ca acest vis să se realizeze nu au fost niciodată mai mari de 1%, pentru că nu am parcurs acei paşi necesari pentru a atinge un asemenea vis: să mă înscriu la o şcoală de fotbal, să joc la o echipă de juniori, să joc pentru o echipă a doua de la Zimbru sau Şerif, să ajung la prima echipă, să prind meciuri în Divizia Naţională, să fiu unul dintre cei mai buni şi să intru în vizorul antrenorului naţionalei. Dacă mai reuşesc pînă atunci să joc la selecţionatele de juniori şi tineret – cu atît mai bine. Asta-i reţeta succesului, în timp ce eu doar trăiam cu visul.

N-am fost un jucător de fotbal bun în copilărie. În ogradă – eram printre cei mai buni, la liceu – genul de jucător care stă în apărare sau în poartă. Pînă la urmă, am reuşit să ating nişte rezultate mici: ca portar am ajuns cu echipa clasei mele în finala campionatului liceului, cînd eram a 11-a, dar am ratat finala, pentru că avusesem febră 39,5 C în ziua meciului. Echipa a pierdut cu 0-1. Anul următor am fost portarul selecţionatei liceului, unde am prins meciuri bune în cupa liceelor, dar echipa nu a avansat din grupe.

Perioada în care am jucat cel mai bine fotbal a fost în primul an de universitate. După absolvirea liceului, mi s-a lărgit cu mult orizontul, am început să mă schimb. Am început să acord o atenţie sporită pregătirii fizice. În seria de 3 grupe, în care învăţam, majoritatea erau băieţi şi am reuşit să fiu cel mai bun la alergat 1 km, depăşind cu mult pe ceilalţi, am avut cel mai bun rezultat la sărituri în lungime, am fost cel mai bun la 100m, înregistrînd un timp fantastic de sub 12 secunde, jucam foarte bine fotbal, îmi ieşeau driblingurile, pasele, vedeam jocul… Spre sfîrşitul primului semestru, am decis să mă înscriu la cercul de fotbal de la ASEM. Am stabilit şi prima zi în care urma să vin la primul antrenament. Din păcate, atunci a fost o ploaie torenţială şi nu m-am dus. Astfel, s-a amînat cu o săptămînă primul meu antrenament ca fotbalist. Dar nici el n-a apucat să vină. Pe fundalul suprasolicitării fizice şi intelectuale, au ieşit la iveală nişte probleme de sănătate care m-au îndepărtat pentru mult timp de orice activitate sportivă. Nu-mi venea să cred cînd doctorul mi-a spus că nu voi mai putea juca fotbal niciodată. Momentul cînd am fost cel mai aproape de a-mi îndeplini visul, cînd şansele erau cele mai aproape de 1% – s-a consumat foarte repede.

Abia peste un an şi ceva m-am învăţat din nou să alerg şi să fac exerciţii fizice elementare. Am început să joc fotbal cu foştii colegi de la Eliade şi primeam plăcere de la fiecare fază reuşită sau gol marcat. Acum, ca şi atunci, joc fotbal de cîte ori am ocazia şi încerc să dau tot ce pot în teren. Uneori îmi ies meciuri bune, alteori – nimic. Pentru mine este important că eu continuu să joc. Orice gol marcat, pasă de gol decisivă dată, minge salvată – reprezintă un moment de satisfacţie.

Chiar dacă visul meu nu s-a realizat şi nici nu se va realiza, eu continuu să-l trăiesc, doar că sub altă formă: joc fotbal cu prietenii, am fost circa 4 ani fan activ al FC Zimbru, urmăresc cele mai interesante meciuri, ce au loc în Chişinău, Tiraspol şi nu numai, acum mai rar – privesc fotbal la TV, în special Liga Campionilor şi ştiu sigur că în 2012 voi urmări din tribune două meciuri ale Campionatului European, l-am văzut în 4 meciuri pe Ruud van Nistelroy – jucătorul meu favorit (Zimbru-PSV 0-0, România-Olanda 0-2, Moldova-Olanda 1-2 şi Moldova-Olanda 1-2) ş.a.

Eu nu am visat să fiu profesor, să studiez statistica, să fac baze de date pentru companii şi instituţii publice, să scriu sau să gestionez proiecte, să fac studii sau să organizez echipe mai mici sau mai mari. Toate acestea le-am realizat pentru că am făcut lucruri care 1. pot să le fac şi 2. îmi place să le fac. Visele, probabil, ţin de ceva ce nu se poate realiza, decît de ceva ce e foarte real de realizat. Dacă cu cîţiva ani în urmă îmi doream foarte multe să asist la un meci din Campionatul Lumii sau Campionatul European, acum această dorinţă poate fi realizată pentru că îndeplineşte cele două condiţii.

Dar Tu, ce vis ai? Crezi că-l vei îndeplini?

Share on Facebook

Nu ştiu cum i-a venit prima dată în cap unui homo sapiens să se apuce să scrie, dar îmi imaginez că totul a avut loc cam în aşa consecutivitate:

1. Oamenii primitivi intuiau că pot lăsa nişte semne pe pereţii peşterilor, care ar putea avea un anumit sens, mai ales dacă desenele semănau într-o oarecare măsură cu animalele. Aşa a apărut prima etapă de scriere: PE PEREŢII PEŞTERILOR.

2. Ideea de portabilitate a scrisului a venit mult mai tîrziu, prin zona Mesopotamiei, probabil. Atunci oamenii au descoperit că pot face plăcuţe din lut, pe care să scrie nişte semne, care să însemne ceva. Important era ca scrisul să fie făcut pe plăcuţe moi, ulterior arse sau uscate la soare, iar scrisul să fie înţeles şi de alţii. Astfel, a apărut scrisul PE PLĂCUŢE DE PIATRĂ/LUT. Oricum, nu toate popoarele erau aşa avansate, egiptenii, spre exemplu, în continuare desenau pe pereţi şi nu aveau posibilitatea să transporte scrisul.

3. Oamenii au descoperit ceva mai tîrziu că scrisul pe pietre e fain, e portabil, doar că… pietrele sunt cam grele şi este incomod de transportat. Atunci s-au gîndit să folosească un material mai uşor – pergamentul, ceea ce însemna la propriu piele de viţel, sau de alt animal. Astfel, ei au putut scrie mai mult şi să transporte mai uşor acest scris. Iar costul de producţie – sacrificarea animalelor, hm… se pare că nu era o problemă în acea perioadă. Astfel, a apărut scrisul PE PIELE DE VIŢEL.

4. Oamenii continuau să progreseze şi egiptenii au descoperit că scrisul pe pereţi e fain, dar iată că pentru strîngerea taxelor, ducerea evidenţelor, transmiterea mesajelor, pereţii nu sunt foarte eficienţi. Ei au inventat un fel de hîrtie, făcută din papirus şi au început să scrie pe ea. Astfel, a apărut scrisul PE PLANTE PRELUCRATE  (PAPIRUS).

5. În altă parte a globului, conform legendei, a apărut scrisul pe hîrtie. L-au inventat chinezii. Hîrtia era mai uşoară decât papirusul şi putea fi obţinută în cantităţi mai mari. Apoi hîrtia a apărut şi în Europa. Astfel a apărut scrisul PE HÎRTIE. Mai menţionez doar că şi hîrtia nu a fost întotdeauna aceeaşi, dar nu intru în detalii.

6. În prezent, lumea, în general se află la nivelul 5, utilizînd hîrtie pentru scris. O bună parte şi-au trecut deja volume imense de informaţie pe suport digital, unde poţi scrie pînă… pînă leşini… şi tot mai rămîne loc. Şi costă nu scump, şi nici copaci nu trebuie de tăiat, asta pentru că a apărut scrisul PE SUPORT DIGITAL.

Încerc să-mi imaginez prin ce chinuri psihologice au trecut oamenii cînd se perfecţionau, trecînd de la un tip de scris la altul. Imaginaţivă toată viaţa să scrieţi pe pargament, iar acum, la bătrîneţe să începeţi să scrieţi pe hîrtie de papirus

Acu un an, Vitalie Eşanu îmi spunea la o şedinţă a Clubului IDEA că nu a scris demult cu mîna, chiar s-a dezvăţat, ceea ce mi s-a părut straniu la acel moment, cel puţin din cauza că nu am mai întîlnit o persoană să spună acelaşi lucru. La un an de la acel eveniment, am luat o decizie care pînă acum mi s-ar fi părut imposibilă. Am decis să renunţ la hîrtie pentru a scrie ceva. Voi folosi hîrtia doar de nevoie, pentru că trebuie să controlez testele/examenele la studenţi şi pentru documente care trebuie să le dau alcuiva. Deci, nu voi stoca niciun fel de hîrtie scrisă, agende, calendare, etichete cu notiţe, cărţi de vizită ş.a., nu voi face xerox pentru uz personal şi nu voi imprima hîrtii ca să le citesc apoi sau pur şi simplu ca să stea undeva la mine. Ăsta e scopul meu şi e foarte realizabil în prezent Pot să spun că în primele două luni din 2011, am tipărit mai puţin de 50 de pagini, în timp ce în 2010 puteam să tipăresc sute de pagini pe săptămînă. Voi estima la sfîrşitul anului şi cîţi copaci din pădurile tropicale am salvat

PS Acest articol nu este unul ştiinţific şi trebuie tratat ca atare. În afară de ultimul paragraf, textul reprezintă o simbioză între cunoştinţele mele în domeniu, dar şi imaginaţia mea bogată

Share on Facebook

Cum e să fii în al nouălea cer şi să cazi foarte repede pe pămînt? Întrebaţi-o pe Karizma!

Olga Fesenco (Karizma, Alexa) a şocat lumea care a urmărit Eurovision Moldova de trei ori:
1. Cînd a cîntat.
2. Cînd a luat 12 puncte de la public.
3. Cînd a luat 1 punct de la juriu.

Unde este adevărul: cred că în punctul 1, pentru că pt.2 şi pt.3 par prea dubioase.

Pînă una alta, Zdob şi Zdub ne vor reprezenta la Eurovision. Îmi place cu sună piesa lor: “Său Lachi!”

Share on Facebook

Share on Facebook

Este la noi, la moldoveni, o vorbă din bătrîni:

- Way, to I Phone?

- No way, yeoo M Pad!

Voi reveni cu nişte articole despre iPad în următoarele zile

Share on Facebook

MONOPOL // Înţelegere de cartel între instituţiile de stat

Premierul Vlad Filat a cerut să fie îngheţate majorările pe care intenţionează să le opereze S.A. „Moldotelecom” din martie 2011. Acesta a acuzat instituţiile statului de „interes de cartel”, după ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi-a abrogat decizia din 2007, care prevedea că „Moldtelecom” are o poziţie dominantă pe piaţa de telefonie fixă şi deci majorarea tarifelor trebuie să se facă printr-o înţelegere prealabilă cu guvernul. Compania de telefonie susţine că a majorat tarifele ca urmare a pierderilor suferite. Pe de altă parte, un studiu al companiei Estimator-VM arată că S.A. „Moldtelecom”, în 2009, a ieşit pe locul doi în domeniul celor mai profitabile companii din Republica Moldova, având un venit de 2,59 mlrd de lei. În acelaşi timp, experţii susţin că, în cazul majorării tarifelor, abonaţii vor migra spre telefonia mobilă, în detrimentul celei fixe.

După ce diaspora a scos în vileag faptul că cel mai mare operator de telefonie fixă a decis să crească tarifele în urma unui demers fals, premierul Vlad Filat a cerut ieri să fie îngheţate majorările la serviciile de telecomunicaţii. Potrivit acestuia, „avem de a face cu o înţelegere de cartel între instituţiile de stat”.

„În 2007, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) a luat o decizie prin care constata că Moldtelecom are o poziţie dominantă pe piaţa de telefonie fixă şi, prin urmare, majorarea tarifelor trebuie să se facă printr-o înţelegere prealabilă cu Guvernul. Recent, însă, ANPC şi-a abrogat acea hotărâre şi iată că avem şi noi majorări de tarife la telefonia fixă”, a dezvăluit Filat. Prim-ministrul a menţionat că aşteaptă ca, în cel mai scurt timp, ANPC şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) să determine clar poziţia S.A. „Moldtelecom” pe piaţa de telefonie fixă, iar până atunci să fie sistată orice majorare de tarife.

O cerere de stopare a creşterii tarifelor a înaintat şi diaspora moldovenească, care a ţinut să menţioneze că nu a semnat niciun demers prin care ar solicita micşorarea tarifelor la apelurile internaţionale. „Am contactat cele 40 de asociaţii de aici din Italia şi din alte ţări care mi-au spus că nu au ştiut nimic de demers. Cred că „Moldtelecom” a folosit diaspora pentru a-şi justifica majorarea tarifelor”, a declarat pentru JURNAL Olga Coptu, directoarea „Gazetei de Basarabia” din Italia.

Ajustare, nu scumpire

S.A. „Moldtelecom” susţine că nu a micşorat tarifele la apelurile internaţionale ca urmare a cererii diasporei. „Deciziile sunt aprobate în baza unor calcule argumentate din punct de vedere economic”, se arată în comunicatul trimis de compania de telefonie.
Potrivit companiei, este vorba de o ajustare a tarifelor, nu de scumpire. „Ajustarea tarifelor la costuri reale înseamnă evitarea fenomenului de compensare a pierderilor din telefonia locală cu extra-profituri din telefonia internaţională”, se mai menţionează în comunicat.

În acelaşi timp, Constantin Şevciuc, director marketing S.A. „Moldtelecom”, a declarat pentru un post tv că, pentru întreţinerea unei linii telefonice fixe de convorbiri naţionale, compania cheltuie circa 39 de lei, pe când cel mai utilizat abonament stabileşte un tarif de 6 lei lunar. Un studiu al companiei Estimator-VM arată că S.A. „Moldtelecom”, în 2009, a ieşit pe locul doi la domeniul celor mai profitabile companii din Republica Moldova, având un venit de 2,59 mlrd de lei. Primul loc al clasamentului a fost ocupat de S.A. „Moldovagaz”.

În aceeaşi ordine de idei, pe site-ul „Moldtelecom”-ului, ultimul raport de activitate este cel din 2008. Solicitat de JURNAL să spună când va apărea cel din 2010, angajaţii companiei au spus că va fi definitivat în martie. „Nu pot să vă spun nimic de cel din 2009”, ne-a spus o angajată care a refuzat să se prezinte.

Tarifele vor creşte dacă „Moldtelecom” nu este declarat monopolist

„Moldtelecom” este în drept să majoreze tarifele la serviciile de telefonie fixă începând cu 1 martie, deoarece nu are poziţia de monopolist oficial declarată, fie de ANPC, fie de ANRCETI.

Directorul ANRCETI, Sergiu Sâtnic, a făcut această declaraţie după şedinţa executivului. Potrivit acestuia, în condiţiile în care ANPC şi-a retras decizia din 2007, potrivit căreia „Moldtelecom” are poziţie dominantă, şi ANRCETI nu a luat deocamdată o decizie în acest sens, a apărut un vid normativ care permite operatorului să majoreze tarifele”, a spus Sâtnic.

Telefonia fixă, folosită tot mai rar

Mihai Bologan, doctor în economie, preşedintele Institutului IDEA, spune că SA „Moldtelecom” încearcă să compenseze dispariţia telefoniei fixe cu creşterea tarifelor. „Motivul invocat de conducerea acestei companii este unul de-a dreptul hilar”, a declarat pentru JURNAL Bologan. „Cu un număr de peste trei milioane de utilizatori ai telefoniei mobile, dintre care doar câteva procente sunt abonaţi Unite, S.A. „Moldtelecom” este pus în faţa faptului că serviciile de telefonie fixă sunt folosite mai rar, chiar dacă numărul de abonaţi este foarte mare”, a menţionat expertul.

Potrivit lui Bologan, pentru a-şi majora profitul, compania de telefonie a impus o taxă minimă de 30 de lei lunar pentru abonaţi. „Orice abonat la pachetul Standard, chiar dacă nu vorbeşte deloc la telefonul fix timp de o lună, trebuie să achite aceşti bani. Tariful a crescut de circa 2,2 ori, astfel că pentru 300 de minute vorbite, după 1 martie, vom achita 66 de lei comparativ cu 24 de lei”, spune preşedintele Institutului „IDEA”.

Acesta crede că, în condiţiile în care tarifele la telefonia mobilă sunt tot mai atractive, telefonia fixă va rămâne un accesoriu demodat, utilizat de un număr mic de utilizatori, instituţii de stat şi private. „Chiar dacă se va micşora numărul de utilizatori ai telefoniei fixe, S.A. „Moldtelecom” îşi va creşte veniturile din alte servicii ca internetul, televiziunea digitală, telefonia mobilă ş.a.”, susţine Mihai Bologan.

Şase abonamente

Din 1 martie se va trece la şase tipuri de planuri tarifare noi: Optim nelimitat, Optim 500, Optim 300, Standard, Înlesniri şi Social. Abonamentul Standard va costa 30 de lei şi nu va mai avea minute incluse, dar va fi taxat fiecare minut de convorbire, cu 12 bani pentru minut între orele 8:00-19:59 şi cu 6 bani între orele 20:00-07:59.

Pentru abonaţii din mediile defavorizate vor fi puse în aplicare două pachete speciale – Social cu 200 de minute incluse la preţ de 15 lei şi Înlesniri cu 750 minute incluse la costul de 6 lei. Pachetele speciale vor include minute locale şi naţionale, precum şi reducerea tarifului pentru convorbirile extra-pachet. În prezent, Moldtelecom oferă 3 tipuri de abonamente: Standard cu 300 minute incluse preţ lunar de 24 lei , Econom cu 200 minute incluse la 6 lei şi Înlesniri cu 700 minute incluse la 6 lei. În acelaşi timp se vor micşora tarifele extra-ofertă la toate abonamentele noi, iar apelurile spre destinaţii internaţionale vor fi de 2-3 ori mai ieftine.

Tarife actuale pentru serviciile de telefonie fixă
Standard – 24 lei (300 minute)
Econom – 6 lei (200 minute)
Înlesniri – 6 lei (700 minute)

Marina Lița