În această noapte am avut un vis, ceva mai plăcut și emoționant decît cele precedente… Începutul chiar a avut o conotație comică, era vorba de un decret al președintelui (încă în exercițiu) Vladimir Voronin, potrivit căruia, toți, adică chiar toți oamenii trebuiau să se ducă o dată la școală, într-o zi anumită. Nu știu exact dacă era vorba de 1 septembrie, dar cel puțin una din primele zile a lui septembrie. Motivul acestui decret ar fi fost că populația este prea needucată și lispită de valori, iar o zi petrecută în școalile în care au studiat, îi va readuce cu picioarele pe pămînt.

Țin minte că venisem în ziua respectivă în fața liceului, mai exact vis-a-vis, unde erau niște mese (de fapt ele nu sunt, vis-a-vis e Muzeul de Istorie Națională) și la una din ele au început să se adune mai mulți foști colegi de clasă. Interesant era faptul că discutam alte chestii decît decretul, iar la un moment dat am început să-i întreb pe fiecare dacă intenționează să vină la ore în acea zi și dacă auzise de decret. Răspunsul general era unul foarte sceptic: ei, la ore? Ei, parcă tare important a fost decretul ăsta, eu nu vin. Cu toate acestea, toți se adunaseră lîngă liceu, erau vreo 7 colegi. Am propus să profităm de ocazie și să intrăm. În liceu, la etajul 1, am găsit niște scaune/fotolii și ne-am făcut comod (pînă în 2001 în hol puteau fi doar niște bănci). Am continuat discuțiile, chiar mai veniseră încă doi colegi pe care nu i-am văzut demult. Era bine…

Ulterior am început să analizez holul de la etajul 1, pentru că în cabinete nu intraserăm. Pe fiecare ușă era scris numele profesorului (așa ceva a fost în primii ani ai liceului, ulterior au rămas doar numerele la cabinet). Citind numele de pe ușe, nu găsisem niciunul cunoscut. Apoi au ieșit elevii din clase și era o mare aglomerație în coridor, profesorii ce au ieșit cu ei de asemenea nu-mi erau cunoscuți..

Țin minte că am făcut cîteva poze cu mobilul, iar mai apoi am încercat să pun un status pe Facebook de pe mobil gen „sunt la Eliade, după mult timp”. Pînă la urmă n-am reușit acest lucru, vedeam cum pozele făcute cu mobilul, dispăreau, statusul nu s-a mai scris pînă la capăt și după ce am realizat că visam, m-am și trezit…. Eram la mine în pat și încercam să analizez visul. Am coinștentizat că s-au schimbat multe în Liceu de cînd n-am fost. M-am gîndit chiar să scriu un articol despre acest vis, care să aibă așa un titlu „Liceul Mircea Eliade – doar în vis! (”. Eram foarte trist… iar m-ai apoi chiar m-am trezit. Ideea e că după ce a dispărut Liceul din vis, eu continuam să visez, iar ideea scrierii acestui articol mi-a venit tot în vis.

Cum e Liceul acum, nu știu. Știu doar că spiritul LAREME (Liceul Academic Român-Englez „Mircea Eliade”) a fost doar în perioada cînd directoare a fost dna Iuliana Gorea Costin și a mai ținut din inerție cîțiva ani. Acum liceul are o denumire banală de Liceul Teoretic „Mircea Eliade” (LTME), nu mai este cel mai bun în republică așa cum a fost ani la rîndul și nu este un punct de referință, așa cum este de exemplu „Prometeu”, unde se duc copii demnitarilor sau „Orizont”, unde se duc cei care vor să facă matematică.

Poză preluată de pe grupul LAREME pe facebook. Această frază notorie au auzit-o mai mulți de la dl Lupașcu, inclusiv și eu... și nu o dată

Închei articolul aici, gîndindu-mă dacă Mircea al meu va învăța și el la acest liceu sau la altul…. (numele i-am pus în cinstea scriitorului/savantului Mircea Eliade). Da, și felicitări cu Sărbătoarea Națională: LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ! http://www.trilulilu.ro/vladoss/83150633b781e3

Share on Facebook