
Poză simbol
După cinci ani de cînd am început doctoratul, am susţinut teza de doctor în economie (statistică economică) şi deja mi s-a confirmat şi gradul (deşi numele meu nu este în http://www.cnaa.md/scientists/b/ din motive stranii – încă nu am participat la susţinerea altor teze, dar poate fi găsit pe acest link Hotărârea cu privire la conferirea gradelor ştiinţifice şi a titlurilor ştiinţifice si ştiinţifico-didactice ).
Ce urmează? Este o lucrare la care s-a muncit mult, care a fost actualizată de trei ori, ca datele să fie cele recente, iar acum cea mai sigură perspectivă pentru teza mea de doctor e că se va colbăi undeva prin biblioteci şi, eventual, va fi citită uneori de cei care mai ajung pe la bibliotecă.
În teza de doctor am făcut o analiză foarte complexă a tinerilor din Republica Moldova, lucru care probabil l-ar fi putut interesa şi pe Ion Cebanu, doar că nici el, nici un reprezentant de la MTS, nici de la Ministerul Economiei, nici de la Ministerul Educaţiei, nici de la alte instituţii care au fost invitate oficial nu au participat la prezentare. Pînă la urmă, ceea la ce am lucrat atît timp, fără a avea un concediu normal, n-a fost interesantă nimănui din instituţiile menţionate mai sus.
În final - m-am ales cu un titlu de doctor în economie, care, într-o anumită măsură, e un plus pentru dezvoltarea mea ulterioară. Cu ce s-a ales statul care mi-a plătit bursa atât timp? Dar ce să zic despre alte zeci şi sute de doctoranzi care primesc bursă de la stat? În perioada 2004-2010 au fost susţinute peste 1400 de teze de doctor, inclusiv 157 de doctor habilitat – conform CNAA, iar conform Biroului Naţional de Statistică din 2001 pînă în 2008, 2560 de persoane au obţinut titlul de doctor sau de doctor habilitat. Asta ar însemna că avem cel puţin 5000 de doctori în ştiinţă în Republica Moldova, sau din circa 700 de locuitori, avem un doctor în ştiinţă. Sunt curios, în cîte ţări această rată este mai mică decît în Moldova… probabil nu în multe.
Ieri, la o emisiune TV, s-a menţionat că AIE2 ar trebui să lucreze la eficientizarea activităţilor întreprinse de stat. Ce ar fi să se eficientizeze şi sistemul de învăţămînt, inclusiv studiile postuniversitare? Dacă din cele 1400 de teze înregistrate în ultimii 7 ani pe CNAA.md, măcar 200 ar fi fost implementate, am fi trăit în Uniunea Europeană deja, cred.
Pentru anul 2010, au fost alocate 78,3 milioane lei pentru învăţămîntul post-universitar, din Bugetul de Stat. Fiecare persoană ocupată din Republica Moldova (în 2009 – 1,1 mil pers) a contribuit cu 66 de lei, în mediu pe an, pentru a susţine un învăţământ postuniversitar putred. Aceşti bani, împreună cu banii pe care îi achită doctoranzii ce nu studiază la buget, contribuie la îmbogăţirea bibliotecilor “ştiinţifice” ale universităţilor cu teze, care foarte puţin probabil că vor interesa pe cineva din Guvern sau de la alţi factori de decizie. Cel mai probabil, aceste teze vor servi ca sursă de copiere pentru cei care fac teze de an sau de licenţă, care sunt mai mici, sau diverse proiecte formale, adică, iarăşi, fără vreo valoare adăugată de la aceste teze, care generează alte teze.
Pe lîngă banii care se pierd aiurea pe această formă de învăţămînt, mai este şi alt aspect: un doctorand pierde, de obicei, 3 ani din viaţă lucrînd la o teză. Nu mă refer la politicienii sau alţi oameni cu bani care devin doctori habilitaţi peste noapte. Se pune altă întrebare: de ce doctoranzii ar trebui să se ocupe cu o activitate neproductivă timp de cel puţin 3 ani, doar pentru obţine un titlu formal, în loc să activeze în cadrul unei activităţi productive?
Alt aspect: ce avantaje îţi oferă titlul de doctor? Bonus de 300 la salariu, dacă lucrezi la stat?
Dar dacă devii doctor habilitat, se mai adăugă “tocmai” încă 30 de lei la salariul lunar.
Rezumat, conluzii şi recomandări:
1. Orice reprezentant al instituţiilor de stat, care este interesat de teza mea de doctor, poate să mă contacteze pe adresa mihai@bologan.com
2. Procesul de elaborare, dar mai ales, de susţinere a tezelor de doctor este EXTREM de birocratizat şi plin de diverse formulare care mai de care “FOARTE IMPORTANTE”. Consider că doctorandul trebuie să se ocupe DOAR de scrierea tezei, restul procesului să fie pe seama instituţiei superioare de învăţămînt, sau a CNAA.
3. (am renunţat la el, titlul tezei e mai important)
4. Linkul la cuprinsul şi autoreferatul tezei (care este sec, dat fiind restricţiile impuse de CNAA) pot fi găsite pe http://www.cnaa.md/thesis/16675/
5. După susţinerea tezei mă gîndeam s-o public ca o carte, dar…. dorinţa deja s-a topit.
If you like this post and would like to receive updates from this blog, please subscribe our feed.

January 12th, 2011 at 02:56
[...] » Ce facem cu rezultatul activităţii ştiinţifice? Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole [...]
January 12th, 2011 at 04:29
Dacă găseşti o soluţie pentru a integra comentariile de pe facebook pe blog să-mi spui şi mie cum. Ai pe facebook vreo 20 de comentarii bune la care cititorii blogului posibil să nu aibă acces. Am aceeaşi problemă pe blogul meu uneori.
January 12th, 2011 at 04:32
Mihai, ai înşiruit nişte adevăruri cu care sînt întru totul de acord.
Am participat, cîndva, la susţinerea unei teze de doctor în filologie (ca fotograf!!! – m-a rugat persoana care urma să devină doctor). Doamne, ce spectacol a fost!
1. Tema tezei – egală cu zero ca importanţă. Era vorba despre un scriitor din Moldova postbelică, despre care eu personal nici nu ştiam că a existat.
2. “Repetiţiile generale” ce au fost înaintea susţinerii: autoarea ştia ce întrebări îi vor fi puse şi, “rugîndu-mă” să o “ascult”, îmi citea autoreferatul, citea întrebările şi apoi răspunsurile, nu înainte însă de a spune ceva de genul “Vă mulţumesc pentru întrebare, pentru atenţie” etc…
3. Susţinerea propriu-zisă a tezei s-a întins cu vreo oră doar din cauza că un membru al comisiei – un fost profesor universitar (l-am cunoscut personal) întîrzia. Şi acesta întîrzia nu pentru că îi era lene să vină, ci pentru că era foarte bolnav. Mai să fie adus în cărucior… (Am auzit că la una dintre şedinţele Consiliului Municipal, un consilier (mai contează din partea cui?) a fost adus în cărucior, doar pentru că nu era cvorum!).
4. Ping-pong-ul întrebărilor şi răspunsurilor din timpul susţinerii tezei mi-a părut atunci atît de ridicol, că abia mă stăpîneam să nu rîd de “seriozitatea” celor din comisie, dar şi a rudelor care (da cum altfel?) erau prezente la şedinţă.
5. Masa care a urmat după susţinere era atît de bogată în de toate (soţul proaspetei doctor în filologie lucra peste hotare!), încît m-am gîndit, atunci, că nu e chiar atît de rău să fii într-o comisie de susţinere a tezelor de doctor…
Hai, că nu mai are sens să continui cu cifrele (dar am făcut-o fără intenţia de a te copia!).
Despre “importanţa” acestor lucrări… ce sens are să mai zic şi eu ceva? Sînt de acord cu ceea ce ai scris. Plus că aici mai pot fi adăugate şi tezele masteranzilor… Dar poate şi majoritatea celor de licenţă…
În realitate, Mihai, ai abordat o problemă serioasă şi chiar mi se pare că este una prea puţin “băgată” în seamă. Poate pentru că ŞI ştiinţa este o oglindă a societăţii noastre…
January 12th, 2011 at 05:29
Ion, este un plugin care permite să comentezi pe blog, cu cont facebook sau nu şi să apară comentariul tău pe facebook sau nu. L-am instalat pe http://www.academia-ideilor.org Ar fi o idee să-l instalez şi aici. Oricum, dacă s-a comentat pe Facebook, el nu se transmite pe blog – invers da.
January 12th, 2011 at 06:19
test
January 13th, 2011 at 01:31
Da este un subiect interesant, dar tratat generalizat….
1. Situatie e diferita in diverse domenii ale cercatarii. E putin altfel in tehnica, unde nu poti sa sustii o teza fara de un brevet de inventie care sa nu aiba un act de implementare sau incercare. In agricultura e cu totul altfel. O teza in agronomie e foarte greu sa fie finalizata in 3 ani, deoarece fiecare din acestea are conditii meteo diferite si astfel consistenta rezultatelor este floare la ureche
2. Situatia e diferita in institutia unde are loc cercetarea/crearea tezei: universitate sau academie. La univ. esti si profesor si cercetator undeva 50/50, poate si mai putin cercetare, odata ce ai peste 800 ore academice conform planului pentru care te plateste statul. Caci in univ. statul nu te plateste pentru cercetare. Cercetarea este acoperita de eventualele contracte. Alta situatie e in academie, institute, care absorb in totalitate fondurile destinate stiinte unei tari intregi.
3. Este relativ corect ca elaborarea unei teze nu aduce nimic daca nu e aplicat rezultatul. Dar de ce nu considerati abilitatile de colectare, sistematizare, disiminare a informatiei/cunostintelor pe care le obtineti pe durata acestor 3 ani. Nu sunt sigur Mihai daca Dvs erati implicati intr-un proiect USAID daca nu ati fi avut aceste abilitati!
4. Eu nu am mers cu o tema de teza daca nu este aplicata/ceruta in RM din start. Da sunt de acord ca noi avem Doctori habilitati care folosesc banii bugetari pentru elaborarea robotilor pentru exploatarea fundului oceanelor, considerind ca e o prostie si sunt pentru competitie deschisa a acestor concursuri.
Sunt doar unele argumente anti-puse tendintei Dvs de a generaliza subiectul.
Mihai consider ca sintagma din titlul tezei DVS “….tinerii Republicii Moldova” , poate fi inlocuita cu “….tinerii din Republica Moldova”. Dar e deja tirziu
Ideea publicarii unei carti in baza tezei e buna, dar deja nu e al moda si nu e privita cu ochi buni de comunitatea stiintifica. Mai bine o monografie – in baza ei poti lua Dr Hab. Bafta
January 13th, 2011 at 12:11
Alik, merci pentru comentariu
Sunt conştient de semi-greşeala gramaticală din titlu. Am vrut să schimb tema tezei, în una mai scurtă “Analiza statistică a noii generaţii de tineri din Republica Moldova”, dar pentru asta trebuia să trec din nou prin maşina birocratică şi mi-ar fi luat cel puţin un an, ceea ce mi s-a părut inacceptabil, de aia am lăsat titlul tezei care a fost înregistrat încă în 2006, la început.
Merci şi pentru sugestie!
January 15th, 2011 at 02:52
Mihai, cu placere.
De asta si am spus “ca e deja tarziu” fiind cunoscut cu procedura
Succes
January 16th, 2011 at 05:19
[...] Îi mulţumesc Oxanei Smochin, pentru că mi-a recomndat acest aritcol, după ce a citit Ce facem cu rezultatele activităţii ştiinţifice? [...]