În căutarea centrului nucleului sau care e locul Parlamentului RM?

După o pauză de scris pe site, am decis să analizez o temă de metafizică, inspirată de scurta şedinţă a Parlamentului RM, prezidată într-o manieră inedită de către Ivan Calin, decanul de vîrstă din ultimii 4 ani în legislativul nostru.

Iată ce a declarat el (citat de pe UNIMEDIA): “Parlamentul are toate calităţile ca să devină un centru de nucleu”.

Conform definiţiei,

În ştiinţă, nucleul înseamnă:

Structura atomului, in centru este nucleul atomic, compus din neutroni şi pozitroni

Structura atomului, in centru este nucleul atomic, compus din neutroni şi pozitroni

Mi-e interesant la ce metaforă s-a referit Ivan Calin? Poate a avut în vedere un nucleu atomic? Atunci reiese că societatea reprezintă o combinaţie de pozitroni şi neutroni (adică persoane care doresc integrare europeană şi cei care sunt indiferenţi din punct de vedere politic). În această situaţie, Parlamentul ar fi centrul acestui nucleu eterogen, fiind un fel de reprezentare a unei societăţi polarizate în care o parte doreşte ceva, iar alta – stabilitate, adică nu doreşte nimic. Desigur, nu există nicio particulă care să fie centrul unui nucleu atomic, astfel că în acest caz este o metaforă subtilă, fără transpunere în fizica atomului.

Structura celulei, atomul e oranj cu galben

Structura celulei, atomul e oranj cu galben

Nucleu celular? În acest caz ar putea de asemenea fi corect. Moldova reprezintă o celulă izolată într-un organism complex, numit Statele Independente de pe Pămînt. Dacă unele celule, formează ţesuturi, care dispun de anumite libertăţi de interacţiune (deplasare), cum ar fi Uniunea Europeană, SUA ş.a., atunci Moldova îşi construieşti pereţi celulari înalţi din toate părţile, cu România (sîrma ghimpată şi viza reciprocă), cu transnistria (taxa pe Nistru) şi chiar sunt zvonuri că şi cu Ucraina ar putea fi constituit regimul de vize. Deci centrul nucleului celular sunt mai mulţi nucleoli, care pot simboliza puterile statului, iar Parlamentul ar putea fi Principala Putere, aşa cum ar trebui conform Constituţiei.

O cometă, nucleul reprezintă partea solidă, adică însuşi corpul cometei

O cometă, nucleul reprezintă partea solidă, adică însuşi corpul cometei

Ca nucleu al cometei, putem considera Moldova o cometă care circulă în jurul unor dorinţe exotice, aşa ca Integrarea Europeană, Unirea cu România, Independenţă totală cu orice preţ, Integrare în CSI sau Uniunea Rusia-Belarus, fiind cînd mai aproape de un obiectiv, cînd mai departe, dar niciodată nu le va atinge. Centrul nucleului cometei va fi Parlamentul, care va dirija această mişcare eliptică între obiective.

Alte concepte ale nucleului sunt mai sofisticate şi sunt mai greu de făcut referinţă spre citatul ce provine de la Dl ce a prezidat şedinţa Parlamentului, probabil el nu s-a gîndit la nucleu ca centru al galaxiei, nucleu ca soft pentru scrierea scripturilor PHP ş.a.

If you like this post and would like to receive updates from this blog, please subscribe our feed. Subscribe via RSS

6 Responses to “În căutarea centrului nucleului sau care e locul Parlamentului RM?”

  1. lucian Says:

    Mai e o interpretare care ti-a scapat – interpretarea “Planeta Moldova”, conform careia Moldova e centrul Universului (sau buricul Pământului), iar Parlamentul e buricul buricului Pământului – cel mai al naibii (pizdos) Parlament si cei mai ai naibii parlamentari?

  2. Mihai Bologan Says:

    Crezi ca Ivan Calin a ascultat Planeta Moldova, sau e vreun fan inflacarat al emisiunilor Legamint?

    Astazi am auzit o alta ipoteza: parlamentarii nostri sunt cei mai eficienti, ei putind satisface nevoia de a petrece o sedinta in doar 20 de minute

  3. lucian Says:

    E de inteles – parlamentarii din buricului universului sunt si cei mai eficienti. Ca altfel, cum ar fi putut sa fie “centrul nucleului”?
    In plus, toti parlamentarii din R. M. nu sunt doar cei mai eficienti. Ei sunt cu totii premianti ai scolii lui Chuck Norris. Doar ca cei din Opozitie erau premianti de mana a doua, iar comunistii – cei mai mari premianti, distinsi chiar si cu premii de stat si medalii de onoare. Voronin era pioner vojatai in scoala lui Chuck Norris.
    Din acest motiv, Chuck Norrisii nostri nu sunt niciodata in criza de timp. Dimpotriva, timpul face criza cand afla ca ei urmeaza sa aiba sedinta.

  4. lucian Says:

    http://www.chucknorrisfacts.com/

  5. Dan Caranfil Says:

    :) polarizata abordare!

  6. fiiinformat Says:

    o petite interesanta poate o promovezi la tine pe blog

    http://www.ipetitions.com/petition/deocod/

Leave a Reply