Un aspect al vieţii mele despre nu am povestit prea mult pe site-ul meu şi despre care nici nu am prea discutat în ultimii ai este viaţa mea la Liceul Mircea Eliade. Vă propun spre citire un interviu pe care l-am acordat revistei liceului. Veţi găsi unele povestiri vesele sau pătăranii de-ale mele făcute în Liceu şi veţi putea chiar downloada revista pentru a citi ce se mai întîmplă în prezent la Eliade şi ce şi-au mai adus aminte şi alţi absolvenţi despre Liceu

Pentru a descărca revista, apăsaţi pe acest link!

Iată şi interviul (cu unele redactări şi precizări):

Mihai Bologan,

25 de ani; a făcut 12 clase la „Mircea Eliade”(1990-2001); ASEM – 2 specialităţi: statistică şi previziune economică, cibernetică şi informatică economică; predă la ASEM de 5 ani – statistica şi econometria în limba engleză .

Aţi avut vreun citat (motto) din perioada respectivă, atribuit vouă ori din creaţie proprie?

N-am avut un motto colectiv propriu-zis. Personal, Eliade a fost o etapă de pregătire foarte intensă, cu un proces greu, după care a urmat însăşi viaţa. Aici am obţinut deprinderi şi abilităţi de a mă descurca, poate nu anume cunoştinţele unui obiect aparte, ci însăşi capacitatea de a învăţa, de a fi curios…

Pentru care circumstanţe, fapte, vorbe, fraze tipice, îi ţineţi minte pe profesori şi pentru ce anume credeţi că Dumnealor vă ţin minte?;

Într-un timp ne notam toate frazele, dar îi cam greu de adus aminte, se mai uită… Dar să vă povestesc o istorioară:  Eram la lecţia de chimie, cu Dna Rusu, prin clasa a X-a şi făceam nişte reacţii. După vreo patru am decis s-o încercăm şi pe a V-a din problemar, care era la rînd (era ceva cu ZnSO2 şi vreo 3-4 chimicale ce trebuiau amestecate). În urma experimentului, din eprubetă începuse să iasă un miros taaare dubios. Fiind foarte ingenioşi de felul nostru, ne-am întors la fetele din spate cerând H2SO4(pare-mi-se) le-am pus eprubeta noastră la ele în set…. Pe urmă a fost pauză de 20 de minute şi a mai urmat o lecţie de chimie! Venim(câţiva elevi) după recreaţie, în întârziere de vreo 2 minute şi observăm cum toţi se uită ţintă la noi, iar dna Rusu părea foarte supărată (logic)…Geamurile erau deschise şi deodată ne-am dat seama de faptul că n-a încântat-o gestul nostru de a continua cu reacţiile…Important e că am reuşit să „aplicăm” cunoştinţele noastre, dar am învăţat totodată şi din greşeli!

Se mai întâmpla să “uitaţi” caietul acasă?

Se-ntâmpla foarte des! Aveam multe obiecte, şi normal că mai uiţi, mai ales când la unele trebuiau 2-3 caiete, 2-3-4 manuale. Din punctul ăsta de vedere, apreciez atitudinea Dlui Lachi – în clasa a X-a, când am avut prima lecţie, el ne-a rugat să punem pe bancă toate manualele pe care le-am primit la matematică şi aveam vreo 5-6 cărţi: una de algebră, vreo 2 de geometrie, un problemar ş.a. Noi le-am scos pe masă, iar Dl Lachi a zis: „Iaca, uitaţi-vă bine la manualele astea, da? Că n-o s-aveţi nevoie de dânsele!”. Într-adevăr aşa a fost…

Ce parte a unei zile de liceu vă plăcea în mod deosebit?

Pauza mare era cea mai interesantă parte a zilei – un exerciţiu de a ajunge cât mai repede la „ABC”! Jumătate din liceu avea obiceiul ăsta – de a vizita magazinul în recreaţie. Mă mir cum de ne ajungeau 20 de minute: trebuia să soseşti acolo, să ocupi rând, pe urmă…dacă aveai noroc, îţi mai cumpărai şi chifle (uneori era deficit), iar încă, pe deasupra, mai trebuia să le şi mănânci şi să reuşeşti să te întorci la timp la ore. Eliadiştii erau bravo! 

Contribuţia profesorilor la formarea societăţii şi a voastră în particular.

Sunt profesori de liceu şi de universitate. Diferenţa e foarte mare şi nu cred c-aş putea fi învăţător în ciclul preuniversitar. E mai dificil şi, de fapt, cei care predau în licee au o contribuţie foarte mare în formarea personalităţilor, adică de ei depinde cum modelează intelectul unui elev, caracterul său.

Descrieţi diferenţa dintre cei care eraţi atunci şi rezultatul, adică ce sunteţi acum (ca o paralelă).

Atunci eram elev, acum sunt pedagog! Deci îi înţeleg şi pe cei dintr-o tabără, şi pe cei din alta. (aici de fapt am răspuns la altă întrebare, oricum diferenţa dintre mine elevul şi ceea ce sunt acum aş numi-o într-un cuvînt: Enormă )

Pedagogul/ pedagogii pe care n-o să-l(i) uitaţi niciodată şi de ce.

(întrebarea nu a apărut în interviu, cred că sunt puţini profesori din Liceu pe care i-am uitat deja sau pe care îi voi uita în timpul apropiat )

Pentru ce anume aţi primit primul 2, cum v-aţi simţit atunci şi cum priviţi această situaţie acum, după atâta timp?

Primul-primul 2 nu-l ţin minte, dar ştiu că eram în clasa a 3-a… La arta plastică, am avut un incident c-o colegă de clasă, ca nişte copii de 7-8 ani…Cel mai impresionant a fost c-am primit nota 2 pentru desen, 2 în catalog pentru purtare şi-n agendă încă un 2 suplimentar pentru săptămâna aceea. E cam greu să uiţi 3 de 2 deodată! Apoi, prin clasa a 7-a – a 8-a (eram foarte pasionat de franceză atunci) trebuia să scriem o lucrare la română şi era un item cu analiza propoziţiei, unde trebuia de menţionat timpurile. În locul lui „perfect compus” am scris „passe compose”(de vreo 2-3 ori). Făcând analiza evaluării la următoarea oră, dna Negară era supărată şi ne critica, dar eu nici nu mă gândeam că era vorba de mine! Pe urmă ne-a dat lucrările şi am observat că am primit nota 2. De fapt, eram mirat şi indignat… Ca de obicei „profii” făceau apelul şi noi spuneam nota, iar eu am zis: „zwei” în loc de “doi”, iar profesoara nu mi-a iertat-o. Eram flexibil, pe atunci ştiam doar 3 cuvinte-n germană: „eins”, „zwei” şi „drei”, deci pot spune c-am folosit 1/3 din vocabular. Ei, mă rog, dacă vă povestesc despre 2 nu înseamnă că primeam numai note de astea.

Dacă aţi avut ocazia să întâlniţi şi alte generaţii….cum le vedeţi?

Am avut câţiva studenţi de la Eliade, care erau, prin comparaţie, mai buni decât restul. (De fapt nu am răspuns concret la această întrebare, adevărul e că cunosc mai mulţi absolvenţi Eliade, cel puţin unul dintre absolvenţii Eliade este coleg de servici cu mine – Ion Grosu) 

Care credeţi că va fi starea de spirit a profesorilor, citind aceste cugetări la X ani după absolvire?

Unii profesori se vor întreba cine-i Bologan? alţii – de unde-l ştiu? iar probabil că majoritatea îşi vor aminti de mine. 

Nişte gânduri(un mesaj) pentru tinerii elevi ai liceului “Mircea Eliade” şi altul pentru profesorii noştri…

Elevi, un sfat pentru voi: pregătiţi-vă foarte bine de BAC şi da-ţi-l fără a trişa (ştiţi despre ce vorbesc)! Dacă te pregăteşti conştiincios de BAC, ulterior orice examen de la facultate îţi va părea uşor! Profesorilor vreau să le mulţumesc că m-au format aşa cum sunt, pentru experienţa acumulată în liceu şi unica părere de rău e că n-am venit să-i vizitez mai des.

Share on Facebook

This entry was posted on Tuesday, January 19th, 2010 at 13:37 and is filed under Personale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.